Flutur: Se conturează câteva mari proiecte de drumuri în județ. Anul viitor începem modernizarea a 140 de kilometri de drumuri județene


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, că se conturează în perioada următoare mai multe proiecte de drumuri în județ, arătând că de anul viitor începe modernizarea a 140 de kilometri de drumuri județene.

Flutur a spus după ședința Consiliului Județean de vineri că s-au aprobat fondurile pentru realizarea de studii pentru opt drumuri județene care urmează să fie finanțate prin PNDL.

„Noi ne grăbim să întocmim documentația să fim repede la semnat ca anul viitor să începem”, a spus Flutur. El a menționat că prin PNDL se vor moderniza circa 70 de kilometri de drumuri județene la care se adaugă alți peste 70 de kilometri de drumuri județene care se vor moderniza prin POR 2014-2020.

„În următorii ani se conturează câteva mari proiecte de drumuri. Suceava-Dolhasca și Suceava-Moara-Zaharești-Stroiești-Dărmănești și drumuri strategice din punct de vedere turistic, cum e Mălini-Borca”, a spus Flutur.

Astfel, prin PNDL, Consiliul Județean Suceava va primi finanțare pentru modernizarea a opt drumuri județene, respectiv modernizare DJ 174C, km 0+000-3+660, Panaci – Bilbor (25,179,976.00 lei), reabilitare DJ 209B Drumul Talienilor, Văleni – Stânișoara – Iesle -lim. județ Neamț, km 19+000-33+600 ( 46,775,354.31 lei), asfaltare  DJ 155B, Urecheni-Timișești- Boroaia, km 47+600-53+020 (9,194,520.00 lei), asfaltare  DJ 178C, Rădăuți- Frătăuții Vechi-Frătăuții Noi-Bilca-Vicovu de Sus , km 1+800-23+276 (39,742,795.00 lei), modernizare DJ 172D,Teșna – Coșna, km 47+200-55+580 (25,515,000.00 lei), modernizare DJ 174, Panaci-Glodu, km 22+000-28+000 (14,618,855.00 lei), modernizare DJ 209A, Mălini-Slatina-Găinești, km 32+000-44+300 (21,940,113.00 lei) și modernizare DJ208C, Vulturești-Hârtop-DJ208, km 33+600-50+290 (33,459,495.00 lei).

Totodată, a fost avizat și urmează să fie realizat prin POR 2014-2020 Proiectul Regiunea Nord–Est – Axa Rutieră Strategică 1: Iaşi – Suceava” presupune modernizarea a 167,933 km de drumuri -75,73 km pe raza județului Suceava și 92,19 pe raza județului Iași, estimat la 75 de milioane de euro.

Pe teritoriul județului Suceava drumul traversează 11 orașe și comune, de la Dărmănești, și până la Dolhasca.

În proiect sunt incluse drumurile județene de la limita cu județul Iași – Dolhasca, Suceava – Ipotești-Bosanci-Udești-Liteni-Dolhasca, Suceava-Frumoasa-Liteni și Liteni-Stroiești-Costâna-Dărmănești. Valoarea totală a proiectului este de 329,716 milioane de lei, din care valoarea aferentă județului Suceava este de 151,130 milioane de lei.(N.B.)


Intră acum și în grupul de