Intră acum și în grupul de
Un copil de 11 ani s-a rănit grav vineri după amiaza după ce a căzut de pe bicicletă pe DN 17B, pe raza satului Pietroasa.
Potrivit Poliției Județene Suceava, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, timp ce conducea bicicleta pe DN 17B, pe raza satului Pietroasa din orașul Broșteni, un minor de 11 ani, din județul Neamț, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni grave.
Copilul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, din cauza stării critice în care se afla, a fost transferat la un spital de specialitate din municipiul Iași cu un elicopter S.M.U.R.D.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.
Poliția Suceava reamintește cetăţenilor faptul că nerespectarea legislaţiei specifice de către biciclişti se sancţionează cu amenzi din clasa a trei de sancţiuni. Nerespectarea acestor reguli se sancţionează cu 6 – 8 puncte-amendă. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, deci 145 lei.
Astfel, se interzice conducătorilor de biciclete:
a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”;
b) să înveţe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
d) să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;
f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
– Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte casca de protecţie omologată.
– Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea, precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă.
– În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:
prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.
Intră acum și în grupul de