Flutur și președintele regiunii Schwaben au discutat la Aeroportul Suceava despre o cursă Suceava-Memmingen, cu escală la Timișoara


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a purtat discuții cu președintele regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, la Aeroportul Suceava despre posibile curse spre Germania.

„Discuții foarte aplicate am avut împreună cu reprezentantul de la Universitate și cei de la Aeroport despre posibile curse cu Germania”, a spus Flutur care a amintit că de anul trecut l-a rugat pe președintele Jurgen Reichart să fie deschise curse internaționale Suceava-Augsburg, între Aeroportul Suceava și Aeroportul Memmingen care este la 90 de kilometri de Munchen mai ales că sunt muți suceveni în acea zonă.

„Vom face în curând câțiva pași într-un concept de dezvoltare pe termen lung care să atragă atât turiști, cât și oameni de afaceri, cât și Universitatea, spitalul ca pe aceste rute să poată să zboare oameni interesați”, a spus Flutur.

El a arătat că se are în vedere o cursă Suceava-Memmingen cu escală la Timișoara sau Cluj Napoca.

„Ne gândim la discuții pentru zboruri pe ruta Suceava-Timișoara-Memmingen, cu escală la Timișoara, dus-întors, ca să avem și curse spre Timișoara sau spre Cluj. Acel tip de zbor în W, cu escală atât la plecare cât și la venire”, a spus Flutur.

El a menționat că în discuțiile cu partenerii din Germania aceasta face parte din stategia de dezvoltare pe granița de est a UE într-o zonă sigură care este Suceava.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de