Intră acum și în grupul de
Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul Dinu Florin Sădean a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că Ministerul Sănătăţii a dispus efectuarea unui control în asistenţa medicală prespitalicească de urgenţă în cadrul căruia au fost verificate, în cursul lunii iulie, substaţiile Serviciul de Ambulanţă Judeţeană Suceava şi SMURD Suceava, precum şi serviciul de ambulanţă privat – Ambu-Life Suceava.
Sădean a spus că în cadrul controalelor s-au verificat condiţiile igienico-sanitare generale, modul de gestionare a deşeurilor, dotarea staţiilor, a maşinilor, precum şi echipamentele din dotarea autospecialelor.
“Pot să pun o notă în plus pentru staţiile de ambulanţă de la Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, care au fost foarte bine găsite, în toate privinţele, a condiţiilor igienico-sanitare, a dotărilor, a echipamentelor, a instruirii personalului. În rest, vă pot spune că multe maşini sunt învechite în parcul auto, mai ales la Suceava, unde sunt trei maşini care au vreo 800 000 de kilometri, una se apropie chiar de un milion de kilometri. E vorba de ambulanţele care asigură transportul pacienţilor, nu cele de urgenţe”, a mai spus Sădean.
Medicul sucevean a adăugat că şi la serviciul de ambulanţă privat Ambu-Life Suceava, care dispune de trei autospeciale A1, A2, pentru transportul pacienţilor, condiţiile igienico-sanitare erau corespunzătoare .
El a precizat că inspectorii sanitari suceveni au constat că în unele autospeciale de tip A din Staţia Suceava a SAJ, destinate transportului pacienţilor, starea de curăţenie nu era corespunzătoare, iar scaunele şi tărgile erau degradate şi murdare.
Inspectorul şef al SCSP a menţionat că un nou control va fi efectuat la SAJ Suceava în cursul lunii septembrie, iar în cazul în care deficienţele constatate nu au fost remediate, vor fi luate măsurile impuse, respectiv aplicarea de amenzi.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, medicul Alexandru Lăzăreanu, a declarat, recent, pentru NewsBucovina, că personalul SAJ Suceava este încă insuficient explicând că pentru a fi asigurate turele raportat la solicitările populaţiei se efectuează foarte multe gărzi, ceea ce conduce atât la o suprasolicitare a personalului, cât şi la cheltuieli de personal mai mari.
“Personalul fiind foarte solicitat, apar probleme şi cu asigurarea curăţeniei, mai ales la ambulanţele de tip A”, a spus Lăzăreanu care a precizat că în urma controlului efectuat de reprezentanţii DSP Suceava au fost depistate “nişte neajunsuri” în ceea ce priveşte menţinerea curăţeniei la autospecialele de tip A.
El a explicat că ambulanţele de tip A sunt foarte vechi, nu se închid etanş, şi din acest motiv intră praf în interior, însă au fost situaţii în care s-au ivit şi “unele neglijenţe”, în sensul în care, la sfârşitul turei de 12 ore, pe fondul oboselii, nu au fost debarasate ambalajele sau pet-urile din maşină.
Lăzăreanu a arătat că din momentul preluării mandatului de manager al SAJ Suceava a atras atenţia personalului cu privire la asigurarea şi menţinerea curăţeniei în autospeciale, chiar dacă acestea sunt vechi.
Managerul SAJ Suceava a spus că, în prezent, parcul auto al instituţiei are în dotare 27 de autospeciale de tip B şi două de tip C care asigură urgenţele, iar o alta necesită reparaţii foarte costisitoare, în timp ce din totalul celor 20 de maşini de tip A sunt funcţionale doar 6, restul având norma de casare depăşită.
“Aşteptăm, cum aşteaptă toată ţara, noile ambulanţe”, a precizat Lăzăreanu adăugând că sunt judeţe care au aproximativ aceeaşi suprafaţă şi populaţie, dar care au în dotare cu 15-20 de maşini mai mult decât judeţul Suceava.
“Când ai cu 15-20 de maşini în plus, ai de unde să le roteşti, să le repari, în timp ce la noi dacă ai scos o maşină din service la 10,00, după o jumătate de oră, după ce se face curăţenie, pleacă în cursă”, a explicat medicul sucevean.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de