Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 69 de ani din comuna Vatra Moldoviței este cercetat pentru tăiere ilegală de arbori și furt de arbori după ce a tăiat mai mulți molizi doborâți de vânt pentru a-și repara un pod din fața casei.
Potrivit Poliției Județene Suceava, marți după amiaza, Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată despre faptul că, un echipaj silvic a identificat pe raza cantonului silvic „Feredeu” din comuna Vatra Moldoviţei, un localnic de 69 de ani care transporta ilegal material lemnos cu o căruță.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că luni și marți bărbatul de 69 de ani a tăiat şi sustras 7,30 m.c. material lemnos de esenţă răşinoase din specia molid de pe raza a două cantoane silvice, lemn ce provenea din doborâturi de vânt şi marcat silvic, acesta urmând să fie exploatat legal.
Cu ocazia audierilor, bărbatul a recunoscut faptul că a tăiat arborii întrucât a primit autorizaţie de la primăria comunei în vederea efectuării unor lucrări de consolidare a unui pod peste apă din apropierea locuinţei sale şi nu a avut intenţia de a comite vreo faptă de natură penală.
Materialul lemnos în valoare de 1.700 lei fără TVA, a fost confiscat și predat organelor silvice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tăiere de arbori fără drept” şi ”furt de arbori”, ce va fi soluționat procedural, precizează sursa citată.(N.B.)
Intră acum și în grupul de