Amenzi de aproape 130.000 lei aplicate de poliţiştii suceveni în week-end într-o amplă acțiune de combatere a comerțului ilicit şi a schimbului ilegal de valută


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava au organizat, vineri și sâmbătă, o amplă acţiune de verificare a mai multor unităţi economice, având în vedere faptul că în această perioadă se înregistrează o creştere a volumului tranzacţiilor monetare, persoanele venite din străinătate, dar şi turiştii şi sucevenii care îşi doresc să meargă în concedii apelând la casele de schimb valutar, punând în circulaţie valori monetare crescute.

De asemenea, având în vedere organizarea Festivalului de artă medievală Suceava, dar şi a altor evenimente culturale şi sociale pe raza judeţului au fost desfăşurate acţiuni de control a comercianţilor pentru prevenirea actelor ilicite de comerţ, a anunțat Poliția Județeană Suceava.

Sursa citată arată că Serviciul de Investigarea Criminalității Economice Suceava a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerțului neautorizat precum și a schimbului ilegal de valută, pe raza municipiilor Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei, C-lung Moldovenesc și a orașului Gura Humorului.

În cadrul acțiunii au fost verificate 49 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale și au fost constatate 4 infracțiuni și s-au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 128.600 lei fiind totodată, confiscate bunuri în valoare 6.000 lei, constând în țigări, alcool, bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte, valută.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, siguranţa turiştilorşi sucevenilor, precum  şi legalitatea actelor de comerţ fiind obiective prioritare ale poliţiştilor, precizează Poliția Județeană Suceava.


Intră acum și în grupul de