Intră acum și în grupul de
La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava se desfășoară un proiect cultural intitulat „Coregrafii sociale: conectivitate relațională în plan personal și social prin dansuri africane”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de USV, și realizat în colaborare cu Centrul Național al Dansului București.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții USV, proiectul este coordonat de Dr. Tudor Bălinișteanu, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, iar în data de 4 septembrie va începe activitatea de creație și repetiție.
„O echipă internațională de artiști va realiza un spectacol de dans contemporan ce va include elemente de dansuri africane și sud-americane. Acest proiect cultural este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (90%) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (10%) și se desfășoară în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Coregrafia va fi realizată de Natalie Cohen (SUA) și Emma Damarise Ste. Marie (Canada) în colaborare cu coregraful și dansatorul Momo Sanno (România) de la CNDB. Echipa de dansatori este compusă din: Momo Sanno (România), Nelson Torres (Columbia), Diego Sarmineto (Columbia), Falciony Cruz (Columbia), Elina Valtonen (Finlanda), Hend Elbalouty (Egipt), Samar Abdellatif (Egipt) și Nugam Hussien (Sudan)”, se precizează în comunicatul transmis.
Sursa citată a mai arătat că repetițiile și activitatea de creație vor avea loc în sala de sport a Universității din Suceava, iar spectacolul rezultat va fi prezentat în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității, pe 24 septembrie, și în curtea interioară a Cetății de Scaun Suceava, pe 27 septembrie.
Spectacole vor mai fi susținute la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, dar și în București.
„În cadrul proiectului va fi prezent și Russell Ramirez (SUA), ca interpret de muzică jazz. Fundația Eden va organiza două concerte ale acestuia, alături de membrii grupului „Soul Serenade” din București”, a menționat Tudor Bălinișteanu, coordonatorul proiectului.
El a menționat că dezvoltarea proiectului până în stadiul actual nu ar fi fost posibilă fără susținerea și expertiza profesională a mai multor membri din diverse departamente ale Universității Suceava, dar și a Cristianei Vlad (din partea CNDB) și prof. Valentin Ianoș (din partea Casei de Cultură a Studenților din Suceava).
Intră acum și în grupul de