Amenzi de aproape 150.000 lei date de polițiștii suceveni într-o amplă acțiune pentru combaterea comerțului ilicit și contrabandei


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava au organizat, joi și vineri, o amplă acţiune de verificare a mai multor unităţi economice pentru prevenirea actelor ilicite de comerţ, în această perioadă pe raza judeţului desfăşurându-se mai multe evenimente sociale, artistice şi culturale care atrag un număr sporit de cetăţeni şi turişti, protejarea intereselor acestora în calitate de consumatori şi beneficiari de servicii economice fiind o prioritate a poliţiştilor.

Astfel, în zilele de 31 august și 1 septembrie 2017,  Serviciul de Investigarea Criminalității Economice Suceava a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite din sfera traficului cu produse accizabile şi a comerțului neautorizat pe raza municipiilor Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei și a orașului Gura Humorului.

Potrivit IPJ Suceava, au fost verificate 41 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale, în cadrul acţiunilor de control fiind constatate cinci infracțiuni.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 147.000 lei.

Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 6.000 de lei, constând în țigări, alcool, bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte.

„O atenţie sporită a fost acordată identificării persoanelor care comercializează şigarete cu încălcarea legislaţiei, vânzând aceste produse la bucată în contextul desfăşurării unor evenimente sociale pe raza anumitor localităţi din judeţ. Tocmai aceşti distribuitori sunt cei care facilitează traficul de ţigarete de contrabandă, multe din produsele oferite spe vânzare cu încălcarea legii fiind contrafacute şi reprezentând un real pericol pentru sănătatea cetăţenilor”, a informat Poliția Județeană Suceava.

Astfel, în urma controlului efectuat la un bar din municipiul Rădăuți, administrat de un bărbat de 48 de ani din comuna Horodnic de Jos, polițiștii au identificat ascunse sub tejghea 117 pachete cu țigări de contrabandă (2340 bucăţi ţigarete),  prejudiciul fiind de aproximativ 1.200 lei.

Un alt caz prezentat de polițiștii suceveni este cel al unei femei de 55 de ani din municipiul Suceava care a fost depistată de polițiști în Bazarul din localitate în timp ce deținea în spațiul comercial 400 bucăţi țigarete de proveniență extracomunitară fără documente, prejudiciul fiind de aproximativ 220 lei.

De asemenea, o altă femeie, de 49 de ani, din orașul Milișăuți, care efectua acte de comerț cu legume în Piața Agroalimentară din municipiul Rădăuți a fost depistată de polițiști după ce a abandonat într-o anexă a pieței două sacoșe care conțineau 1100 bucăţi țigări de contrabandă, prejudiciul fiind de circa 550 lei.

„Toate aceste acte de contrabandă care par minore prin valoarea prejudiciilor nu fac decât să alimenteze o piaţă ilicită enormă, care rulează sume de bani foarte mari, generând criminalitate şi infracţionalitate sub toate formele de manifestare”, au mai arătat polițiștii suceveni.

IPJ Suceava a precizat că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, siguranţa turiştilor şi sucevenilor, precum şi legalitatea actelor de comerţ fiind obiective prioritare ale poliţiştilor.


Intră acum și în grupul de