Echipa CSM Dorna, campioană națională la juniori la Campionatul Național de Semimaraton de la Craiova


Intră acum și în grupul de

Sportivii de la CSM Dorna au obținut trei medalii la Campionatul Național de Semimaraton care s-a desfășurat duminică la Craiova.

Potrivit antrenorului Cristian Prâsneac, semimaratonul, care s-a desfășurat pe o distanță de 21 de kilometri și 87 de metri, a fost organizată de Federaţia Română de Atletism, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Dolj şi CSM Craiova.

La finalul competiţiei sportivii de la CSM Dorna Vatra-Dornei, club finanţat de Primăria Municipiului Vatra Dornei, au cucerit trei medalii.

Astfel, echipa de juniori a obținut titlul de Campion Naţional prin Gabriel Bularda, Grigore Iacob și Alexandru Miron, iar aceeași echipă a cucerit și medalia de bronz şi la tineret.

În proba individuală Gabriel Bularda a cucerit medalia de argint la categoria juniori.

Antrenorul dornean Cristian Prâsneac a declarat că este bucuros de obținerea acestor trei medalii.

„Credeam că putem cuceri titlul de Campion Naţional cu echipa având o echipă bună. Aş vrea să mulţumesc şi celor care stau în spatele muncii noastre, cei care ne finanţează, Primăria Municipiului Vatra-Dornei cât și celor de la Romanel Vatra-Dornei”, a spus Prâsneac.

Tot la această competiţie a participat şi un alt sucevean Cătălin Tocilă de la LPS Suceava antrenat de antrenorul emerit prof.Toader Flămîndu care a sosit pe locul 6 la juniori.


Intră acum și în grupul de