Au început înscrierile pentru cea de-a VI-a ediţie a Cupei Aqua Carpatica


Intră acum și în grupul de

La Baza Sportivă Stadium Yanis din Vatra Dornei se va desfăşura, în perioada 16-24 septembrie, cea de-a şasea ediţie a Cupei Aqua Carpatica la minifotbal.

Competiţia este destinată doar practicanţilor de minifotbal, amatori, din Bazinul Dornelor (domiciliaţi în localităţile Broşteni, Crucea, Dorna Arini, Panaci, Şaru Dornei, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Coşna, Iacobeni, Ciocăneşti şi Cârlibaba) organizatorii permiţând şi accesul fotbaliştilor legitimaţi, însă doar celor din liga a V-a, fiecare echipă putând înscrie maxim 10 jucători în lot.

Înscrierile se pot face până pe data de 15 septembrie la Stadium Yanis din cartierul Unirii sau la Magazinul MaxiSPORT din centrul municipiului Vatra Dornei, pe aleea pietonală! Dosarul de înscriere trebuie să conţină numele echipei şi al persoanei de contact (cu număr de telefon), precum şi copii ale buletinelor sau certificatelor de naştere (pentru copii) ale jucătorilor din lot. Informaţii suplimentare se pot obţine la 0721177557.

Tragerea la sorţi şi şedinţa tehnică sunt programate pentru vineri, 15 septembrie, ora 19.00 la Yanis Sport Pub, lângă Baza Sportivă.

Meciurile din faza grupelor sunt programate pentru zilele de 16-17 septembrie, iar faza finală, în 23-24 septembrie!

Aqua Carpatica, sponsorul competiţiei pune la bătaie, şi anul acesta, premii substanţiale: locul 1 – 3.000 de lei, locul 2 – 1.500 de lei, locul 3 – 1.000 de lei, locul 4 – 500 de lei. De asemenea, vor primi distincţii importante şi fotbaliştii care se vor remarca în mod deosebit pe durata turneului, cel mai bun portar, cel mai bun jucător şi golgheterul întrecerii urmând să fie recompensaţi cu câte 200 de lei de organizatori. Premii speciale vor fi acordate, la fel ca şi la ediţiile precedente, şi celor mai tineri dintre jucătorii care se vor evidenţia pe durata competiţiei, urmând să fie recompensată şi echipa cu media de vârstă cea mai scăzută. Fondul total de premiere se ridică la aproximativ 2.000 de euro!

Finalele sunt programate duminică, 24 septembrie, de la ora 13.00! Anul trecut au fost înscrise 18 echipe, ultimele două ediţii ale Cupei Aqua Carpatica fiind adjudecate de către echipa Luceafărul!

 

Doru BIGHIU

 


Intră acum și în grupul de