Locuințe în special pentru medici: ANL va construi un bloc cu 40 de locuințe de serviciu în Suceava, iar CJ Suceava un bloc cu 30 apartamente


Intră acum și în grupul de

Un bloc de locuințe cu 40 de apartamente de serviciu va fi construit de ANL în municipiul Suceava, a anunțat, miercuri, primarul Ion Lungu, într-o conferință de presă.

Lungu a spus că a convenit cu directorul ANL să mai fie ridicat un bloc de locuințe de serviciu, cu  40 de locuințe de serviciu lângă cele patru blocuri care se construiesc în acest moment.

El a arătat că aceste locuințe sunt destinate medicilor de la spital sau altor categorii de funcționari angajați la stat.

Primarul a mai anunțat că a semnat miercuri dimineața certificatul de urbanism pentru 30 de locuințe în curtea Spitalului vechi.

„Ne vom asocia cu CJ Suceava pentru a aduce utilitățile la acest bloc, să facem locuințe pentru medici”, a declarat Lungu.

El a spus că prima prioritate este a medicilor și că speră să fie făcute locuințe suficiente pentru această categorie de personal importantă.

„Suntem în momentul când se schimbă o gardă de aur la Spitalul Județean, cu oameni tineri. Ca să-i putem motiva, pe lângă salarii, este nevoie și de o casă, mai ales în preajma spitalului”, a spus Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de