Intră acum și în grupul de
În perioada 1 iulie – 27 august 2017, în două locații foarte cunoscute din municipiul Suceava, sâmbăta pe Esplanada Casei Culturii și duminica în Parcul Copilului Burdujeni, au avut loc spectacole de muzică clasică, muzică ușoară, muzică populară, folk, dans modern, caricatură, poezie, la care au participat peste 100 de artiști suceveni (elevi și cadre didactice) precum și invitați.
Au fost prezente pe scenă valori sucevene cu un potențial deosebit, ale căror interpretări au determinat aprecieri deosebite din partea publicului format atât din suceveni cât și din turiști. Tinerii interpreți de muzică ușoară: Alexandra Berariu,Roua Dragotă, Sandra Tudurache, Magdalena Drăgoi, Andreea Diaconu, Dragoș Bucatariu , Diana Adăscăliței, Radu Andonie, Medeea Soroceanu, Edi Hanuseac; folk: Cosmin Mariciuc și Rareș Cazacu ; muzică populară: Ana Maria Ciornei, Andreea Ignea, Rareș Răileanu, Delia Bertea, Emilia Frumușanu, Iuliana Aaniței, Ilenuța Ailenei, Ioana Robciuc, Miruna Airinei, beatbox-ul lui David Iulian, caricaturile Denisei Halunga, interpretările excepționale la chitară clasică ale lui Ștefan Lupu și Duciuc Samuel, recitalul de acordeon al lui Elvis Buruiană, alături de momentele speciale de poezie oferite de Adela Șulea, au demonstrat că orașul Suceava are un prezent, dar mai ales, un viitor artistic deosebit.
Implicarea profesorilor Cristian Munteanu, Cristi Doboș, Johannes Onesciuc, Ciprian Gagiu precum și prezența unor artiști consacrați cum ar fi: Cornel Angelescu, Alexandra Irimesei, Bobi Stroe, Dan Munteanu, Walter Ghicolescu și Radu Gulica din Republica Moldova, au adus plusvaloarea experienței și calității artistice.
Cele nouă weekend-uri din perioada de vară, în care prezența elementului artistic s-a îmbinat armonios cu atmosfera estivală, au conturat o ofertă culturală consistentă și convingătoare.
Peste 3000 de cetățeni suceveni de toate vârstele au beneficiat în calitate de spectatori de manifestările din cadrul proiectului „Cultura Estivală”, ediția a III-a. Astfel, s-a creat o alternativa de petrecere a timpului liber, dar și o rampă de lansare și promovare a talentelor locale.
Prin asocierea din acest proiect, complex prin durată și număr de participanți, municipiul Suceava a dovedit deschidere și sprijin pentru promovarea culturii sucevene, implicarea constantă și activă în susținerea și promovarea talentelor locale, a contribuției culturale pe care aceștia o reprezintă pentru Suceava, a contribuit la identificarea municipiului Suceava ca gazdă a unor evenimente cultural-artistice de calitate.
“Pentru anul următor, beneficiind de impactul pozitiv de la aceasta ediție, ne propunem continuarea acestui proiect, în mai multe locații, cu un numar și mai mare de participanți”, a declarat Nelu Todireanu, președintele Fundației Ana.
Proiectul „Cultura Estivală”, ediția a III-a, a fost realizat în de către Fundația Ana în asociere cu Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava, parteneri fiind Școala de Artă“ Ion Irimescu” Suceava, Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu și Asociația Juventus.
Intră acum și în grupul de