Gospodării din Vama și Falcău afectate de incendii produse din cauza unor conductori electrici defecți


Intră acum și în grupul de

Două gospodării din Vama și Falcău au fost afectate, sâmbătă după amiaza, de incendii, în ambele situații cauza fiind efectul termic al curentului electric generat de conductori electrici defecți.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Brodina şi Vicovu de Sus au intervenit, sâmbătă după amiaza,  cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din localitatea Falcău.

La sosirea pompierilor ardeau locuinţa şi anexele, existând pericolul de propagare la locuinţele învecinate.

În incendiu au ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de 110 mp, anexele acesteia pe o suprafaţă de 20 mp, aparatură electrocasnică, obiecte de mobilier şi bunuri casnice din bucătărie și s-au degradat pereţii locuinţei.

Prin intervenția lor pompierii au salvat restul anexelor din gospodărie şi locuinţele învecinate.

Un alt incendiu s-a produs la Vama unde au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la locuinţă, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie şi trei locuinţe învecinate.

În acest incendiu au ars acoperişul casei de locuit, corp comun cu o anexă, pe o suprafaţă de 90 mp, pereţii etajului pe o suprafaţă de 100 mp, elemente de mobilier şi aparatură electrocasnică.

Pompierii au salvat casa de locuit, anexele din gospodărie şi cele  trei locuinţe învecinate.


Intră acum și în grupul de