Intră acum și în grupul de
Peste 300 de kg de ciuperci au fost confiscate de poliţiştii suceveni în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor generate de comercializarea şi transportul ilicit al acestor produse.
Potrivit Poliției Județene Suceava, activitatea de recoltare şi valorificare a speciilor de plante sălbatice este reglementată prin reglementări legale care prevăd că ciupercile nu pot fi culese decât de către persoanele fizice sau juridice care sunt autorizate de Agenţia de Protecţia Mediului. Pentru ca această autorizaţie să fie primită este nevoie ca înainte să se efectueze o serie de studii de evaluare speciilor existente în zona de recoltare.
În ciuda legislației existente, sunt multe persoane care comercializează ilegal ciuperci. Existând deja zone tradiţionele în judeţ unde aceşti comercianţi ambulanţi stau pe marginea drumului. Cei care cumpără nu au nici o garanţie că sunt comestibile sau dacă printre ele nu s-a strecurat şi un exemplar dintr-o specie otrăvitoare.
Pentru prevenirea şi combaterea efectelor nocive generate de acst tip de activitate, la data de 14.09.2017, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice și ai polițiilor municipale și orășenești, la care au fost cooptați și jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava au organizat o acțiune pe raza județului în zonele unde se achiziționează, transportă și comercializează ilicit ciuperci și fructe de pădure.
În cadrul acţiunii au fost controlate 14 societăți comerciale cu obiect de activitate achiziția și comercializarea ciupercilor și fructelor de pădure.
De asemenea, au fost verificate 110 autovehicule de transport.
Au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 35.725 lei.
Totodată a fost confiscată cantitatea de 311,02 kg ciuperci.
Au mai fost confiscate şi alte bunuri în valoare de circa 570 lei, constând în produse agroalimentare.
Polția Suceava arată că într-un caz un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba, autoturismul condus de un bărbat de 67 de ani, din comuna Iacobeni, care transporta cantitatea de 305,80 kg. ciuperci, achiziționată de la mai multe persoane în vederea comercializării, fără a deține aviz de însoțire.
Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.12/1990, iar cantitatea de ciuperci a fost confiscată și predată unei unități de profil.
„Consumând ciuperici cumpărate de la persoane neautorizate îţi asumi un risc enorm. Efectele ciupercilor otrăvitoare asupra corpului uman pot duce chiar la decesul persoanei.Pe lângă aceste considerente, comercilizarea ilegală generează şi alte riscuri şi vulnerabilităţi asociate infracţionalităţii.
Pentru ca efectele consumării de ciuperci necomestibile să fie diminuate şi pentru ca persoanele fără autorizaţie să fie oprite din activitate, cadrul legislativ prevede amenzi severe atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice”, se mai arată în comunicatul Poliției Județene Suceava.
Intră acum și în grupul de