Intră acum și în grupul de
Un accident ușor produs în municipiul Suceava s-a încheiat cu încătușarea unui bărbat și cercetarea penală a altor doi.
Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri după amiaza, în timp manevra autoturismul cu spatele pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, un localnic de 37 de ani, nu s-a asigurat corespunzător și a acroșat ușor, autoturismul condus regulamentar pe banda întâi, de o tânără de 26 de ani, din municipiul Rădăuți.
În urma accidentului, au rezultat avarii minore la cele două autovehicule.
După producerea evenimentului rutier, șoferul vinovat și cei doi pasageri, toți aflați sub influența băuturilor alcoolice, au coborât din autoturism și au încercat să discute cu ocupanții celuilalt autoturism, după care, la volanul mașinii s-a urcat un bărbat de 56 de ani, tot din municipiul Suceava, cele două vehicule fiind identificate de polițiști într-o stație pentru mijloace de transport în comun din apropiere.
Pe timpul legitimării celor trei persoane din autoturismul vinovat de producerea tamponării, un bărbat de 47 de ani din comuna Șcheia a devenit recalcitrant și a refuzat să se legitimeze, motiv pentru care, polițiștii au folosit sprayul lacrimogen și forța fizică, acesta fiind încătușat și ulterior sancționat contravențional.
Ulterior, la sediul Poliției municipiului Suceava, bărbatul de 37 de ani, a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest și a declarat în prezența martorilor asistenți că refuză să se supună recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precizând că nu este de acord să fie transportat la spital.
Totodată, bărbatul de 56 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a deschis dosar penal, bărbatul de 37 de ani fiind cercetat pentru „refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, iar bărbatul de 56 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de