Intră acum și în grupul de
În municipiul Suceava încep, de duminică, 1 octombrie, pregătirile pentru furnizarea căldurii în sistemul centralizat de termoficare.
Thermonet, operatorul serviciului de termoficare din municipiul Suceava, a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, că în vederea pregătirii sezonului de încălzire 2017-2018, începând cu data de 1 octombrie a.c. se va proceda, etapizat, la umplerea instalațiilor în vederea efectuării probelor de presiune „la rece” urmate de probe la „cald”.
„Rugăm pe această cale beneficiarii de agent termic, care au intervenit în instalațiile interioare, să ia măsurile ce se impun pentru a preveni eventualele inundații și daune materiale ce se pot produce, de care societatea noastră se exonerează”, a precizat directorul general al Thermonet, Mugur Ovidiu Corlățan.
El a solicitat asociațiilor de proprietari să comunice societății Thermonet, înainte de începerea furnizării încălzirii în municipiul Suceava, imobilele în care au avut loc deconectări sau reconectări care au produs modificări ale instalațiilor interioare de încălzire, în vederea realizării echilibrărilor hidraulice.
„În scopul remedierii operative a eventualelor situații ce pot apărea în sistemul centralizat de termoficare, numărul de telefon la care puteți apela pentru intervenție este 0230/520924 – dispecerat termoficare”, se mai arată în comunicatul transmis.
Intră acum și în grupul de