Poliția Județeană Suceava lansează, luni, „Săptămâna prevenirii criminalității”. Peste 300 de polițiști vor fi implicați în mai multe acțiuni de prevenire


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a anunțat că de luni până vineri se va derula, la nivel național, cea de-a doua ediţie din acest an a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. Astfel, peste 300 de polițiști suceveni vor fi implicați în mai multe acțiuni de prevenire.

Potrivit IPJ Suceava, în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, infracţiunile contra patrimoniului, violenţa intrafamilială şi siguranţa rutieră.

„La nivelul judeţului Suceava, sub coordonarea poliţiştilor de la Compartimentul de Analiză şi Prevenirea a Criminalităţii, peste 300 de poliţişti  şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Vor fi cooptaţi în organizarea şi derularea acestor acţiuni parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media. Astfel, în cadrul seminariilor, meselor rotunde și întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, pericolul consumului de alcool şi droguri, consecinţele în plan juridic şi personal generate de comportamentele de tip violent, precum şi despre siguranţa rutieră”, arată sursa citată.

Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile şi reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale. Totodată, în cadrul acțiunii vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice, cetăţenii vor putea observa expoziţii tematice, cu tehnică de securitate, demonstraţii ale unor formaţiuni din cadrul Poliţiei ori filme educative.

Poliţiştii suceveni au precizat că şi-au propus, pe parcursul celor 5 zile, următorul calendar de activităţi: pe 2 octombrie – Prevenirea delincvenţei juvenile; pe 3 octombrie – Prevenirea victimizării minorilor; pe 4 octombrie – Prevenirea furturilor, înşelăciunilor şi tâlhăriilor; pe 5 octombrie – Prevenirea faptelor cu violenţă; iar pe 6 octombrie – Siguranţă rutieră.

„Prin programul activităţilor propuse şi modalitatea de desfăşurare a acestora, poliţiştii de prevenire au încercat abordarea unor domenii  de interes şi folosirea unor metode inovatoare  care  să  răspundă noilor realităţi  contextuale şi  sociale.  În cadrul săptămânii prevenirii vor fi lansate oficial două noi campanii de prevenire a furturilor şi a delincvenţei juvenile. Pentru desfăşurarea şi implementarea campaniilor au fost realizate peste 10.000 de materiale preventive care vor fi distribuite la nivelul întregului judeţ”, au menționat reprezentanții Poliției Județene.

Totodată, polițiștii suceveni au arătat că au fost realizate trei tipuri de ghiduri de prevenire a furturilor din locuinţă, a furturilor din genţi şi buzunare şi a înşelăciunilor, cu sprijinul ATOP Suceava, ce vor fi distribuite persoanelor vârstnice şi altor categorii vulnerabile în ziua dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului.

Preambulul ,,Săptămânii Prevenirii Criminalităţii 2017” l-a constituit  eveniment ,,Noaptea Cercetătorilor”  organizat pe esplanada Universităţii ,,Ştefan Cel Mare Suceava”, vineri, 29 septembrie.

„Devenită  o  tradiţie  în  activitatea   poliţiştilor suceveni  dar  şi în   viaţa   comunităţii , ,,Săptămâna  Prevenirii  Criminalităţii” îşi propune desfăşurarea de acţiuni tangente domeniilor prioritare incluzând intervenţia preventivă în sectorul infracţionalităţii contra patrimoniului, siguranţei persoanei, siguranţei rutiere, dar şi în celelalte arii de interes pentru poliţie şi comunitate. În condiţiile societăţii actuale, demersul preventiv devine o  soluţie  viabilă în  abordarea problematicii  infracţionale.

Actul preventiv se transformă într-un preambul obligatoriu  al oricărei acţiuni poliţieneşti. Este o componentă care asigură  succesul  unei intervenţii  poliţieneşti  eficiente şi de calitate , contribuind, totodată, la  conservarea şi utilizarea corectă a resurselor materiale şi umane.

A preveni criminalitatea şi a utiliza în mod eficient acest instrument înseamnă să ai capacitatea reprezentării unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului infracţional, să sintetizezi esenţa unor aspecte concrete  şi să aplici un management modern, bazat pe principii  şi  strategii  europene”, au mai transmis poliștii suceveni.

 


Intră acum și în grupul de