Mănăstirea Probota va fi reabilitată cu fonduri europene de 22,7 milioane de lei


Intră acum și în grupul de

Ministrul pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a semnat, joi, contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurarea patrimoniului cultural la Mănăstirea Probota, din județul Suceava”, în valoare totală de aproape 22,7 milioane lei, anunță ministerul.

Potrivit sursei citate, lucrările se vor derula timp de 3 ani și se vor finaliza prin punerea în valoare a patrimoniului cultural din satul Probota, județul Suceava, prin reabilitarea complexului monahal declarat monument istoric.

Mănăstirea Probota este un lăcaș de cult ortodox, construit  în anul 1530, în satul Probota de domnitorul Petru Rareș.

Biserica mănăstirii are hramul Sfântul Nicolae.

În perioada 1522-1667 mănăstirea a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei, aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena Rareș și ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei. În anul 2015, mănăstirea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de Autoritate de Management.


Intră acum și în grupul de