Rîmbu, după discuțiile din Germania: Medici ai SJU Suceava s-ar putea pregăti la Clinica de Neurochirurgie din Gunzburg privind unele tehnici operatorii şi proceduri în domeniul neurochirurgiei și chirurgiei epilepsiei


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat, joi, că reprezentanţii unităţii sanitare din componenţa delegaţiei judeţului Suceava care s-a aflat în această săptămână în regiunea Schwaben- Germania  au vizitat Clinica de Neurochirurgie din Gunzburg şi Spitalul de copii şi tineret din Augsburg şi au purtat discuţii cu conducerile acestor unităţi sanitare în vederea unei viitoare colaborări în domeniul medical.

Rîmbu a spus că această colaborare s-ar putea concretiza printr-un schimb de experienţă, ce va consta în participarea a doi medici suceveni la cursuri practice de pregătire la Clinica de Neurochirurgie din Gunzburg privind unele tehnici operatorii şi proceduri în domeniul neurochirurgiei, chirurgiei epilepsiei şi epileptologiei, dar şi prin deplasarea unor medici din clinica germană la Suceava, atunci când va fi posibil, pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale împreună cu medicii suceveni la SJU Suceava.

El a mai spus că în timpul vizitei la Clinica de Neurochirurgie din Gunzburg reprezentanţii SJU Suceava au avut posibilitatea să vadă modul în care este organizat blocul operator, platoul tehnic, secţia de Anestezie Terapie Intensivă, dar şi saloanele, iar medicul primar neurochirurg sucevean Anatolii Buzdugan a asistat alături de coordonatorul unei secţii de profil a clinicii din Gunzburg la o intervenţie chirurgicală efectuată de o echipă de medici operatori germani.

El a apreciat că un astfel de schimb de experienţă este benefic în condiţiile în care SJU Suceava urmează să achiziţioneze echipamente de neuronavigaţie necesare efectuării intervenţiilor în chirurgia epilepsiei, dar şi a intervenţiilor neurochirurgicale.

Managerul SJU Suceava a precizat că reprezentanţii spitalului sucevean au vizitat şi  Spitalul de copii şi tineret din Augsburg, apreciind că această vizită a fost importantă în contextul în care se doreşte înfiinţarea la Suceava a unui spital de pediatrie.

De precizat este că din delegaţia judeţului Suceava, care s-a aflat în această săptămână în Regiunea Schwaben din Germania, au făcut parte şi managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, medicii Anatolii Buzdugan şi Ana Miron şi bioinginerul Dragoş Vicoveanu.

O delegație a județului Suceava, condusă de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a avut în aceste zile, întâlniri privind realizarea unor proiecte punctuale atât în ceea ce privește cooperarea între aeroporturile Suceava și Memmingen, Universitatea Suceava cu Universitatea Augsburg și între Spitalul Județean Suceava și clinici din Augsburg și Gunzburg.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de