Poliția Suceava:În peste 90 la sută din accidentele cu implicarea căruțelor vinovați sunt căruțașii, unii fiind băuți, iar căruțele nu sunt semnalizate corespunzător


Intră acum și în grupul de

Peste 90% din accidentele rutiere cu implicarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală sau produs pe fondul vinovăţiei căruţaşilor, arată Poliția Suceava într-un comunicat de presă în care anunță că a derulat acțiuni de  prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală.

Poliția Județeană Suceava a atras din nou atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere de către participanţii la trafic care conduc atelaje hipo avertizând încă o dată şi pe şoferi să ia toate măsurile necesare prevenirii unor evenimente rutiere cu implicarea acestui tip de vehicule.

Recomandările poliţiştilor vin în contextul în care, pe perioada lunilor de toamnă se remarcă o creştere a numărului de căruţe pe drumurile comunale şi judeţene, acestea transportând produse agricole dar şi lemne de foc necesare perioadei de iarnă.

Urmare a analizei evenimentelor rutiere cu implicarea vehiculelor cu tracţiune animală, s-a constatat faptul că persoanele care conduceau aceste atelaje că nu erau echipate corespunzător, vehiculele cu tracţiune animală nu prezentau elemente reflectorizante de semnalizare iar conducătorii vehiculelor erau sub influenţa băuturilor alcoolice, precizează sursa citată. 

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente rutiere, în ultimele cinci zile poliţiştii de prevenire au desfăşurat mai multe  acţiuni de informare şi responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo identificaţi pe DN2, DN 2E, DN 17, dar şi pe drumurile comunale adiacente, precum şi pe raza localităţilor Mitocu Dragomirnei, Pătrăuţi, Dărmăneşti, Măriţei, Dănila, Româneşti, Milişăuţi, Bădeuţi, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Suceviţa, Horodnic de Sus.

În cadrul acțiunii au fost montate peste 250 de plăcuţe reflectorizante, au fost distribuite veste reflectorizante şi materiale de informare cu conţinut educativ, iar peste 300 de conducători de atelaje hipo au fost instruiţi cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul partenerului tradiţional al poliţiştilor,  Brian Douglas, un activist constant în ceea ce priveşte siguranţa rutieră.

Astfel de acţiuni vor continua, mai ales având în vedere că pe perioada sezonului de toamnă care coincide cu transportul de culturi agricole şi material lemnos, traficul atelajelor hipo înregistrează valori crescute, iar riscul de producere a evenimentelor rutiere este unul sporit, precizează sursa citată.

 


Intră acum și în grupul de