Intră acum și în grupul de
Doi din cei trei copii răniţi în accidentul rutier de sâmbătă, din comuna Cornu Luncii, respectiv o fetiţă opt ani şi un băieţel de trei ani, au fost externaţi marţi din spital, însă starea surorii lor de 10 ani s-a agravat, în timp ce mama lor este în continuare în stare gravă, medicii observând “un uşor reviriment”.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul primar oncolog Doina Elena Motan Ganea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că doi dintre răniţii accidentului rutier produs sâmbătă, o fetiţă în vârstă de 8 ani şi un băiat de trei ani, au fost externaţi din spital în cursul zilei de marţi, atât cei doi copii, cât şi rudele foarte apropiate beneficiind de consiliere psihologică din partea psihologului Secţiei de Oncologie, Gianina Cîrlan.
“Psihologul s-a ocupat foarte mult, în special de fetița de opt ani şi la care lucrurile trebuie spuse în lumina adevărului, dar cu procedurile care să nu creeze o suferinţă şi mai mare copilului”, a explicat Ganea.
Ea a spus că fetiţa de opt ani ar urma să continue consilierea psihologică cel puţin până la reluarea cursurilor şcolare.
Ganea a declarat că a fost foarte impresionată de comportamentul echilibrat al fetiţei de opt ani, dar şi de educaţia solidă pe care a primit-o în familie, spunând că este un copil de la care adulţii au câte ceva de învăţat şi a adăugat că încă din momentul în care a fost adusă la spital fetiţa a manifestat o atenţie deosebită faţă de fratele ei mai mic, în vârstă de trei ani.
“Consilierea copiilor şi a familiei a fost realizată de psihologul Gianina Cârlan, care este psihologul Secţiei de Oncologie şi în măsura în care mi-a permis timpul şi starea mea sufletească, nu priceperea, pentru că şi eu sunt într-o profesie în care mă confrunt cu foarte multă suferinţă şi foarte mult negativ, am fost alături de doamna psiholog, pentru că situaţia cunoscută şi trăită de mine şi de colegi încă de sâmbătă seara m-a marcat foarte mult”, a subliniat Ganea.
Medicul sucevean a spus că, în continuare, va fi ţinută legătura cu cei doi copii care au fost luaţi în grija unei mătuşi, dar şi cu familia.
Referindu-se la sora celor doi copii, fetiţa în vârstă de 10 ani, directorul medical al SJU Suceava a spus că aceasta continuă să trăiască “ajutată de aparatele şi de medicamentele care îi susţin activitatea cordului”, însă începând de marţi starea de sănătate s-a agravat pe fondul apariţiei unei bradicardii severe(scăderea ritmului cardiac).
“Din păcate, nu suntem în momentul în care să putem spune lucruri care să creeze altă stare sufletescă legată de acest eveniment, pentru că fetiţa de 10 ani continuă să trăiască ajutată de aparate şi de medicamentele care susţin cordul, dar începând de ieri dă semne de neputinţă în această luptă, s-a bradicardizat, lucru care, probabil, se va agrava în cursul zilei de astăzi”, a spus medicul Doina Elena Motan Ganea.
Ea a mai spus că în privinţa situaţiei pacientei în vârstă de 35 de ani, mama acestor copii,
medicii se abţin în a formula un „prognostic mai sigur”, dat fiind bilanţul mare al leziunilor, în afara traumatismului abdominal grav şi a leziunilor ortopedice aceasta suferind şi un traumatism cranio-cerebral.
Ganea a explicat că această pacientă a fost supusă unei intervenţii chirurgicale efectuate de o echipă formată din doi chirurgi şi un urolog, în prezent se află în Secţia ATI, unde este intubată, iar “aparatele şi substanţele care asigură activitatea inimii o menţin în viaţă”.
Ea a spus că „se aşteaptă o minune” care ar putea fi adusă de statusul pacientei ţinându-se cont de vârsta tânără a pacientei, de regimul de viaţă sănătos pe care l-a dus, dar şi de lipsa unor antecedente patologice.
“Aşteptăm o minune care să fie adusă de statusul pacientei, vârsta de 35 de ani, un regim de viaţă sănătos, a născut natural toţi cei patru copii, nu are antecedente patologice, la care sigur că aşteptăm ca cineva din Univers să canalizeze energia de care are nevoie pentru a supravieţui şi a fi alături de cei doi copii rămaşi în viaţă. Spun doi, pentru că, din nefericire, pentru fetiţa de zece ani nu există nici o şansă de vindecare”, a mai spus directorul medical al SJU Suceava.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul primar Mihai Ardeleanu, a declarat că medicii din Secţia ATI au sesizat la mama copiilor un „uşor reviriment”.
“Cei de la Reanimare au remarcat la mamă un uşor reviriment, ei au chiar impresia că a reuşit să recâştige din reflexele primare, astfel încât poate că totuşi tinereţea ei şi vigoarea organismului ei îşi spun cuvântul. Reanimatorii au impresia că ea deja aude ceea ce se vorbeşte în camera în care se află, astfel încât şi discuţiile care se desfăşoară acolo trebuie gestionate, ca să nu facem o traumă psihică mai mare sau mai devreme. Aici ar fi se pare o uşoară notă optimistă”, a spus Ardeleanu.
El a mai spus că în cazul acestei paciente hemoglobina a crescut de la 2 la valoarea de 11 g/dL.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de