Băișanu, la audierea ministrului Transporturilor: Traficul în Suceava este sufocat și nu mai putem aștepta indecizie privind șoseaua de centură. Acolo „s-a furat ca-n codru” și constructorii evită să preia această lucrare


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaților, deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băișanu, i-a transmis, marți, ministrului Transporturilor, Felix Stroe, la audierea acestuia în comisie, că Suceava nu mai poate aștepta indecizii în ceea ce privește șoseaua de centură, arâtând că traficul în municipiu este sufocat.

Băișanu i-a transmis ministrului Felix Stroe că e de apreciat faptul că a început în forță mandatul și are toate premisele să facă treabă și că a demis pe cei care, din indolență, nu și-au făcut datoria, dar în același timp i-a cerut ca pe lângă restructurarea umană să se ocupe și de construcție.

Deputatul sucevean a mai spus că în anul 2007, când era prefect al județului, a acționat pentru realizarea șoselei de centură a municipiului Suceava, dar că în 2017 nu s-a încheiat.

Băișanu i-a transmis ministrului Transporturilor că la șoseaua de centură „s-a furat ca-n codru” și că foarte  mulți dintre cei care ar putea să vină să construiască nu o fac pentru că știu că trebuie să repare ceea ce alții au făcut prost pe o mulțime de bani și că nu-și asumă nimeni responsabilitate.

Deputatul i-a cerut ministrului să găsească soluții pentru finalizarea investiției și să nu facă precum au acționat ceilalți miniștri ai Transporturilor.

„Suceava nu mai poate aștepta. Este sufocată și nu mai poate aștepta indecizie”, a spus liderul ALDE Suceava.


Intră acum și în grupul de