Amplă acțiune a polițiștilor în toate mijloacele de transport în comun din municipiul Suceava pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au organizat marți, 7 noiembrie, cea mai amplă acţiune de prevenire a furturilor din genţi şi buzunare din acest an, în toate mijloacele de transport în comun din municipiul Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, la acțiune au participat 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava, fiind cooptaţi şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, Poliţiei Municipiului Fălticeni şi Poliţiei Oraşului Salcea.

Astfel, au fost formate șase echipe, care au urcat în toate mijloacele de transport în comun care asigură transportul public pe toate liniile în municipiul Suceava.

„Timp de patru ore, între 10.00 – 14.00, poliţiştii au desfăşurat acţiuni de responsabilizare şi informare pe linia prevenirii furturilor din genţi şi buzunare în  autobuzele din municipiul Suceava”, a arătat sursa citată.

Poliția Suceava a precizat că în interiorul autobuzelor au fost lipite afişe cu recomandări preventive, iar călătorilor identificaţi în mijloacele de transport le-au fost înmânate pliante şi flyere cu informaţii utile pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare, dar şi pentru prevenirea furturilor din locuinţe.

„Spre plăcuta surpriză, cetăţenii, în special persoanele vârstnice, au fost cei care au aprofundat discuţiile şi au solicitat informaţii suplimentare cu privire la modul de abordare al unor situaţii de risc victimal. Poliţiştii au avut timp pentru fiecare iar prezenţa şi activitatea acestora a fost bine primită de către toţi beneficiarii”, au menționat reprezentanții Poliției Județene Suceava.

Totodată, polițiștii au arătat că s-a constatat că în momentul în care fac cumpărături în hypermarket-uri, mulţi cetăţeni depozitează borsete sau genţi în coşurile sau cărucioarele de cumpărături, sporind riscul unui furt.

În acest context poliţiştii au discutat cu cetăţenii, au prezentat modurile de operare şi au promovat recomandările preventive.

În cadrul acțiunii desfășurate miercuri, au fost lipite 80 de afişe şi au fost distribuite peste 800 de pliante către călători.


Intră acum și în grupul de