20 de sancţiuni contravenţionale și cinci permise reținute, într-o singură zi, în municipiul Suceava, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor cu implicarea pietonilor


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava au organizat şi desfăşurat miercuri, 8 noiembrie a.c., o acţiune pe linia disciplinării pietonilor şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin loc corespunzător.

 

 

Potrivit Poliției Județene, în cadrul acţiunii au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.625 lei.

De asemenea, au fost reţinute cinci permise de conducere şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pentru pietoni.

„Reamintim cetăţenilor că se impune respectarea unor reguli elementare de autoprotecţie, menite sa prevină evenimente rutiere nefericite, având în vedere faptul că traversarea neregulamentară şi neacordarea priorităţii de trecere pentru pietoni sunt printre principalele cauze ale accidentelor rutiere cu consecinţe deosebit de grave.

Minorii trebuie să traverseze străzile sau drumurile pe marcajul pietonal prin dreptul indicatoarelor TRECERE  PENTRU  PIETONI, iar acolo unde sunt instalate semafoare , numai la culoarea verde a acestora. Înainte de a traversa prin aceste locuri, este necesara asigurarea atentă din ambele sensuri.

Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare sau pe potecile laterale amenajate, sau acolo unde acestea nu exista să se deplaseze numai pe partea stânga a drumurilor publice , cât mai aproape de margine. Traversarea drumurilor publice se face numai prin locuri special amenajate si semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi pe culoarea verde a semaforului, după o temeinica asigurare. In cazul bicicliştilor, nesemnalizarea  si neasigurarea înainte de efectuarea schimbării direcţiei de mers, in special spre stânga si la plecarea de pe loc, sunt abateri care constituie cauze principale ale evenimentelor rutiere care apar din culpa lor.

Pe lângă respectarea cu stricteţe a normelor rutiere, în relaţiile care intervin in traficul rutier este necesar sa existe si politeţe – mod de comportare care se caracterizează prin buna cuviinţă, respect, amabilitate, in relaţiile cu ceilalţi participanţi la trafic. Aşadar pe lângă atenţie, îndemânare , corectitudine ,traficul rutier presupune şi o atitudine binevoitoare si respect faţă  de partenerul de drum”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de