Intră acum și în grupul de
În prima decadă a lunii noiembrie peste 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei au acţionat în zona unităţilor de învăţământ pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi informarea acestora în vederea reducerii riscului infracţional şi victimal.
Astfel, au fost desfăşurate nouă acţiuni punctuale la care au participat poliţişti rutieri, poliţişti de ordine publică dar şi din cadrul structurii de investigaţii criminale, iar beneficiari ai activităţilor au fost peste 600 de elevi.
Potrivit Poliției Județene Suceava,în cadrul acţiunilor au fost aplicate şi 8 sancţiuni contravenţionale pentru acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice sau pentru nerespectarea legislaţiei privind comercializarea de alcool şi tutun către minori.
O iniţiativă deosebită pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră a elevilor a fost organizarea concursului ,,Abecedarul Rutier”, subliniază sursa citată care menționează că acțiunea a fost organizată la Școala Gimnazială numărul 4 Vatra Dornei, fiind prezentate filme educative şi principalele reguli de deplasare pe drumurile publice.
De asemenea au fost prelucrate normele elementare de conduită pe care trebuie să le respecte elevii pe timpul anului de învățământ, alegerea locurilor de joacă și evitarea consumului de băuturi energizante sau alcoolice.
A fost prezentată autospeciala marca WV Polo din dotarea Compartimentului Rutier.
Concursului ”Abecedarul Rutier” a constat în evaluarea cunoștințelor pe teme rutiere.
Pentru răspunsurile corecte oferite, elevilor şcolii le-au fost înmânate de către poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei 32 diplome de merit.
Totodată au fost organizate şi activităţi cu părinţii, poliţiştii atrăgând atenţia încă o dată că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.
Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă.
Mai importantă decât aceste sancţiuni este însă viaţa noastră şi a copiilor noştri pe care ar trebui să o preţuim mai mult, respectând cu stricteţe legea, notează Poliția Suceava.
În aceste condiţii poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.
Intră acum și în grupul de