Intră acum și în grupul de
Comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor au aplicat 71 de amenzi în valoare de aproape 150. 000 de lei după 265 de controale efectuate şi au dispus retragerea de la comercializare a peste 150 de kilograme de produse.
Comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Vasile Latiş, a precizat într-un comunicat de presă că în cursul lunii octombrie au fost efectuate 265 de acţiuni de control în urma cercetării reclamaţiilor şi a tematicilor naţionale şi regionale, pe categorii de produse.
El a spus că în urma acestor controale au fost aplicate 71 amenzi în valoare de 146 400 de lei şi 35 avertismente.
Latiş a precizat că în luna octombrie s-au înregistrat 137 reclamaţii, cele mai multe vizând societăţile de telefonie mobilă.
Comisarul şef adjunct al CJPC Suceava a mai spus că 45 de acţiuni de control au vizat respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea produselor din carne, fiind aplicate 16 amenzi în valoare de 33 000 de lei şi 11 avertismente, iar comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor au dispus retragerea de la comercializare a 155,35 kg de produse în valoare de 2 921 de lei, printre deficienţele constatate numărându-se etichetarea incorectă, neîncadrarea în cantitatea netă declarată sau lipsa preţurilor.
Totodată, în luna octombrie au fost efectuate 98 de controale în domeniul comercializării produselor alimentare din mediul rural în urma cărora s-au aplicat 8 avertismente şi 30 de amenzi în valoare de 34 500 de lei.
Latiş a menţionat că în cadrul tematicii de control privind respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în unităţile de primire turistică au fost efectuate 37 de controale în urma cărora au fost aplicate 18 amenzi în valoare de 38 000 lei şi 8 avertismente, iar printre deficienţele constatate se numără lipsa preţurilor de cazare, lipsa etichetelor pe produs, lipsa informării despre produsele obţinute din produse congelate.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de