Intră acum și în grupul de
Managerul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti, prof.univ.dr. Adrian Streinu-Cercel, a participat, miercuri, la lansarea la Suceava a campaniei de testare gratuită stradală a populaţiei adulte pentru depistarea hepatitei C şi a vorbit despre importanţa depistării precoce a bolii, mai ales că noile scheme de tratament oferă posibilitatea pacienţilor de a se vindeca şi de a avea o viaţă normală.
Streinu-Cercel a declarat într-o conferinţă de presă că Societatea de Boli Infecţioase şi HIV-SIDA şi Asociaţia SOS Drepturile Pacienţilor au început o nouă campanie de testare gratuită pentru depistarea hepatitei C, fiind deja efectuate testări gratuite stradale în Bucureşti, Iaşi şi Bacău, constatându-se că aproximativ 3,5 la sută dintre persoane erau pozitive la testarea preliminară, fără a se putea preciza însă dacă erau „pacienţi noi sau vechi”.
Medicul Adrian Streinu-Cercel a spus că depistarea precoce a infecţiei cu virus hepatitic C este cu atât mai importată, cu cât, în prezent, există scheme terapeutice “foarte potente”, care vindecă această infecţie în proporţie de peste 98-99 la sută, iar campania de testare gratuită de depistare a hepatitei C vine în ajutorul persoanelor care nu ştiu că au această boală, cunoscându-se că infecţia cu virus hepatitic C este “mută”.
El a mai spus că în România s-au făcut „progrese extraordinare” în ceea ce priveşte terapia hepatitei C arătând că numărul pacienţilor care au acces la terapie a crescut de la 6000 în anul 2016, la peste 12 000 în anul 2017.
“Rezultatele pe care le-am avut în anul 2016 cu privire la aceste scheme de tratament au fost deosebite, în sensul că peste 5700 de oameni s-au vindecat în proporţie de 99,32 de la sută”, a subliniat profesorul universitar bucureştean adăugând că în condiţiile în care există aceste scheme de tratament care vindecă infecţia cu virus hepatitic C, până la introducerea de către Ministerul Sănătăţii a programelor naţionale de screening, este important să se realizeze, în continuare, testarea gratuită stradală în vederea depistării precoce a infecţiei.
El a menţionat că această campanie cuprinde mai multe componente, respectiv testarea stradală gratuită în cadrul caravanei medicale, o a doua componentă se derulează printr-un lanţ de farmacii, persoanele putând completa un chestionar on-line, ulterior fiind programate pentru efectuarea testării gratuite, iar o altă componentă se derulează în spitale şi se adresează întregului personal al acestor unităţi spitaliceşti.
Managerul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş” Bucureşti a precizat că nu există nici o ţară în lume care să nu aibă “probleme cu infecţia cu virus hepatitic C” şi de aceea această problemă este una de sănătate publică.
El a spus că din anul 2016, în urma evaluărilor, a fost întocmită o hartă a incidenţelor potenţiale ale infecţiei cu virus hepatitic C, în judeţul Suceava incidenţa circulaţiei virusului hepatitic C fiind cuprinsă între 2 şi 7 la sută, iar în judeţul Botoşani incidenţa este de peste 8 la sută.
“Această campanie stradală vine să dea o mână de ajutor cetăţenilor să se testeze, pentru că, aşa cum spuneam, este o infecţie mută, pentru a le da posibilitatea să aibă o nouă şansă la viaţă, în condiţii foarte bune”, a subliniat Streinu-Cercel adăugând că se încearcă să se lărgească această campanie de testare gratuită în cursul anului viitor.
Profesorul universitar bucureştean a spus că Programul naţional de terapie în cazul hepatitei C se derulează prin CNAS şi în momentul de faţă cuprinde un număr de 12 000 de pacienţi, dintre care 10 000 sunt cu boală avansată şi medie, iar 2000 de pacienţi cu ciroză decompensată, care reprezintă o urgenţă din punct de vedere terapeutic.
“Acest program s-a dublat faţă de anul 2016 şi evident că pentru a veni în întâmpinarea oamenilor le punem la dispoziţie screening-ul. Ministerul Sănătăţii nu a stat nici el fără să sesizeze această problemă, motiv pentru care a cerut să finanţeze cinci programe de screening, între care unul este pentru infecţiile cu virusuri hepatitice. Aceste programe de screening sunt în momentul de faţă în faza de aplicare şi probabil că din 2018 le vom vedea active la nivel naţional, cu fonduri europene”, a explicat Streinu-Cercel.
Întrebat dacă în afara acestei campanii de testare gratuită adresată populaţiei adulte vor mai fi şi alte acţiuni de prevenire derulate de autorităţile sanitare, medicul Adrian Streinu-Cercel a spus că la Ministerul Sănătăţii se lucrează pentru elaborarea contractului-cadru şi pentru acordul-cadru în cazul programelor naţionale de sănătate pentru anul 2018 menţionând că una dintre componentele acordului-cadru se referă la prevenţie.
“Prevenţia se traduce prin informarea populaţiei şi derularea unei campanii de educare şi de asemenea, în prezent, sunt o serie de discuţii cu Ministerul Educaţiei în vederea introducerii acelei ore de sănătate în cadrul orelor de dirigenţie, tocmai pentru a ajunge informaţia şi la cei mai mici, cu vârste de peste 11 ani, astfel încât informaţia să înceapă de la bază”, a precizat Streinu-Cercel.
El a arătat că din 1997 există un ordin al Ministrului Sănătăţii care prevede că gravidele beneficiază de testare gratuită pentru HIV, virusul hepatitei B şi C, de testare gratuită pentru infecţiile cu aceste virusuri beneficiind şi persoanele care lucrează în străinătate mai mult de şase luni de zile, cu condiţia să se adreseze DSP pentru a face testarea.
“Testele acestea sunt teste din sânge, trebuie o puncţie venoasă. Noi astăzi venim cu teste din salivă, este mult mai comod şi, ca atare, este fără înţepătură, fără sânge, fără durere şi, evident, cu toate măsurile şi precauţiile universale care se impun colectării deşeurilor de uz medical”, a menţionat profesorul universitar bucureştean.
El a spus că şi pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză beneficiază de gratuitate la testarea pentru HIV, hepatită B şi C, în timp ce persoanele care urmează să se căsătorească au obligaţia de a efectua testarea pentru depistarea HIV arătând că se va încerca să se introducă obligativitatea testării şi pentru virusul hepatitei B şi C începând de anul viitor.
“Mă veţi întreba de ce să introducem obligativitatea testării pentru virusurile hepatitice B şi C, pentru că dacă sunt tineri şi dacă se descoperă infectarea, aceştia au posibilitatea să ducă o viaţă absolut normală şi fără complicaţii, cu schemele terapeutice care există în momentul de faţă. Aşa cum bine ştiţi, pentru virusul hepatiei C avem scheme care vindecă infecţia şi pentru virusul hepatitei B şi HIV avem scheme care adorm virusurile respective, le fac inofensive şi persoanele duc o viaţă absolut normală, pot avea o viaţă de familie normală, pot face copii care să fie sănătoşi, fără infecţie şi fără transmitere de la mamă la făt a acestor virusuri”, a afirmat Streinu-Cercel.
El a subliniat că 20 la sută dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei C se vindecă de la sine, acestea eliminând virusul din organism în primele şase luni de la infectare, însă pentru ceilalţi 80 la sută este necesară instituirea tratamentului pentru a se evita apariţia complicaţiilor, iar pentru a nu dezvolta complicaţii grave, precum ciroza şi cancerul hepatic, este importantă depistarea precoce a bolii.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a mulţumit profesorului universitar Adrian Streinu-Cercel că această campanie de testare gratuită stradală “nu a ocolit Suceava”.
“Vreau să salut prezenţa domnului doctor Streinu-Cercel şi să-i mulţumesc pentru că este astăzi la Suceava, unul dintre cei mai mari specialişti ai României în acest domeniu extrem de important, şi am venit să sprijin campania stradală pentru depistarea acestui virus care creează, din păcate, multor oameni probleme. Faptul că astăzi hepatita C are rezolvare e un lucru extraordinar”, a spus Flutur.
Medicul şef al Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Monica Terteliu, a declarat, miercuri, pentru NewsBucovina, că finanţarea programului naţional de terapie a hepatitei C este constantă, iar pacienţii din judeţul Suceava beneficiază din momentul diagnosticării de posibilitatea apelării la schema terapeutică necesară fie în cadrul secţiei, în cadrul programului naţional, fie sunt trimişi în centrul regional de la Iaşi pentru apelarea la noile tratamente moleculare.
“Acum avem în tratament cu interferon şi ribavirină destul de mulţi pacienţi. În total urmărim 2350 de pacienţi aflaţi în evidenţe, pentru care s-au făcut 790 de dosare, iar pe Secţia de Boli Infecţioase sunt urmăriţi, lună de lună, peste 600 de pacienţi având în vedere răspunsul viral susţinut”, a spus Terteliu.
Medicul infecţionist sucevean a mai spus că din statisticile secţiei reiese că numărul pacienţilor cu virus hepatitic B prezent este mai mare decât cel al pacienţilor cu hepatită C.
Ea a precizat că de la apariţia noilor tratamente moleculare între 100 şi150 de pacienţi suceveni au beneficiat de această terapie.
De precizat este că, potrivit specialiştilor, cunoaşterea căilor de transmitere a virusului hepatitic C şi luarea măsurilor de precauţie pentru prevenirea transmiterii acestuia reprezintă singurele modalităţi de protejare de infecţia cu VHC.
Specialiştii recomandă câteva sfaturi practice pentru prevenirea infectării cu virusul hepatitic C printre acestea numărându-se evitarea contactelor sexuale întâmplătoare, evitarea efectuării de tatuaje şi de piercing-uri, refuzarea utilizării în comun cu alte persoane a oricărui instrument medical, indiferent de context, evitarea utilizării în comun cu alte persoane a oricăror obiecte de uz personal, iar pentru soluţionarea oricărei probleme medicale se recomandă tratarea doar în centre medicale acreditate.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de