Intră acum și în grupul de
Muzeul Bucovinei a avut 304.460 de vizitatori în acest an până în data de 17 noiembrie, cu 37 la sută mai mulți decât anul trecut, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, într-o conferință de presă organizată împreună cu directorul instituției muzeale, Emil Ursu.
Potrivit lui Flutur, anul trecut Muzeul Bucovinei a avut 223.000 de vizitatori, iar estimările pentru acest an sunt de 320.000 de vizitatori.
„Muzeul Bucovinei este între muzeele de top ca număr de vizitatori”, a spus Flutur care a menționat că anul trecut Muzeul Brukenthal, cu 306.000 de vizitatori era al doilea în topul național.
„Eu mă bucur foarte mult că numărul de vizitatori a crescut. Aici ponderea cea mai mare o are Cetatea de Scaun cu 181.000 de vizitatori, reprezentând 60 la sută din numărul total de vizitatori, urmat de Muzeul Satului Bucovinean cu 49.000 și de Muzeul de Istorie cu 45.000 de vizitatori”, a spus Flutur.
El a mai declarat că faptul că s-a câștigat titlul de Destinație Europeană de Excelență pentru municipiul Suceava se datorează și acestor investiții și a modului de promovare realizat de echipele de la Muzeul Bucovinei și de la Serviciul CNIPT.
Faptul că s-a depășit 300.000 de vizitatori arată că interesul pentru zona Sucevei a crescut și trebuie să fie adoptată și o conduită în consecință motiv pentru care se realizează promovarea acestora și în mediul on-line.
Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a spus că cifra record de peste 300.000 de vizitatori nu include și viziatorii indirecți, cum ar fi cei care au văzut exponate ale muzeului sucevean în alte muzee, sau în expoziții itinerante.
„Am preferat să prezentăm statistica cu vizitatorii care au intrat în clădirile Muzeului Bucovinei”, a spus Ursu.
El a arătat că nu au fost incluși nici vizitatorii din mediul rural ale expozițiilor temporare, foto-documentare pe care Muzeul Bucovinei le organizează în școli din mediul rural din județ.
Creșterea numărului de viziatori s-a datorat în primul rând elementului de noutate pentru expozițiile din Muzeul de Istorie și din Cetatea de Scaun, dar și pentru că a beneficiat de trei campanii publicitare importante în vârf de sezon, în luna august, dar și după închiderea sezonului, în luna octombrie, a apreciat Ursu.
El a mai arătat că a contribuit la acest record de vizitatori și numărul foarte mare de activități educaționale pe care Muzeul Bucovinei le derulează începând cu acest an.
Intră acum și în grupul de