ATOP Suceava: Pe Bulevardul George Enescu din Suceava se circulă fără respectarea normelor de circulație, în special noaptea. Poliția va intensifica acțiunile de control


Intră acum și în grupul de

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică(ATOP) Suceava a discutat, în ședința de analiză trimestrială a nivelului de asigurare a securității și siguranței civice, care s-a desfășurat la Primăria Sucevița, problemele privind circulația rutieră.

Între măsurile stabilite se numără și realizarea de controale pe Bulevardul George Enescu, precum și alte artere de circulație  din Suceava, având în vedere faptul că  pe acest traseu se circulă fără a se respecta normele de circulație, în special pe timpul nopții.

Totodată, ATOP a cerut realizarea unei mai bune colaborări cu comunitatea, pentru creșterea aportului opiniei publice față de faptele reprobabile ce vizează siguranța cetățeanului.

Mai mult, ATOP Suceava, a solicitat inițierea de activități preventive cu elevii cursanți din cadrul școlilor de șoferi și a șoferilor tineri pentru prevenirea accidentelor rutiere grave, ocazie cu care se vor prezenta materiale privind consecințele accidentelor rutiere grave înregistrate pe raza județului și care să aibă ca rezultat o conduită preventivă a acestora  în trafic, ca și conducători auto după obținerea permisului de conducere.

O altă măsură prevede monitorizarea și mediatizarea evenimentelor grave de circulație, în scopul prevenirii producerii acestora, dar și intensificarea colaborării și luarea măsurilor specifice de către instituțiile abilitate – administratori de drumuri – pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare traficului rutier.

ATOP Suceava a mai cerut și realizarea, cu sprijinul Poliței naționale, a unei pregătiri eficiente a polițiștilor locali, pentru desfășurarea competentă a misiunilor de ordine publică, independent sau în sistem integrat.


Intră acum și în grupul de