16 deţinuţi de la Penitenciarul Botoşani și-au căutat un loc de muncă la Bursa AJOFM Suceava pentru angajarea persoanelor ce se vor elibera din detenţie


Intră acum și în grupul de

Un număr de 16 deţinuţi de la Penitenciarul Botoşani au participat la Bursa pentru angajarea persoanele care se vor elibera din detenţie, organizată miercuri,  la AJOFM Suceava.

Directorul executiv al AJOFM Suceava, Dănuţ Mihai Burgheaua, a precizat miercuri, într-un comunicat de presă, că evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Penitenciarul Botoşani şi a avut ca scop susţinerea reintegrării sociale şi profesionale a acestora.

El a spus că la bursă au fost invitați angajatorii “cu atitudine receptivă şi suportivă faţă de persoanele eliberate din detenţie”, iar la evenimentul organizat miercuri au participat şapte angajatori.

Burgheaua a precizat că 16 deţinuţi care finalizează pedepse privative de libertate în perioada imediat următoare au fost escortaţi la Suceava de la Penitenciarul Botoşani.

“În colaborarea cu  angajatorii s-a urmărit acoperirea deficitului de personal prin calificările pe care le au persoanele din grupul ţintă, disponibilitatea  pentru calificarea la locul de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă ale candidaților de la bursă prin măsurile active de stimulare a angajatorilor. Selectarea  persoanelor participante şi a angajatorilor care au dorit să dea un semnal de acceptare şi normalitate din partea comunităţii locale, a condus la un demers activ și aplicat pe rezultate favorabile ocupării”,  a precizat Burgheaua.

Directorul executiv al AJOFM Suceava a menţionat că la închiderea bursei angajatorii au realizat 26 de selecţii, iar fiecare participant a susţinut cel puţin un interviu, iar unii din ei au câte două şi trei opţiuni de ocupare, toți fiind candidați “cu un bun potențial de angajare, precum și cu un precontract de angajare”.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de