Avalanșă Călimani: Salvamont Suceava va organiza, vineri, o nouă acțiune pentru căutarea celei de-a treia victime. 60 de salvamontiști din toată țara vor participa la căutări


Intră acum și în grupul de

A doua acțiune de căutare a celei de-a treia victime a avalanșei  din Munții Călimani, din 1 decembrie,  se va desfășura vineri 8 decembrie, dacă vremea o va permite,  au anunțat reprezentanții Salvamont, la întâlnirea desfășurată marți la Primăria Vatra Dornei, la solicitarea prefectului  județului Suceava, Mirela Adomnicăi.

La întâlnire au mai  participat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș,  șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență –ISU- Suceava, general de brigadă Ion Burlui, șeful Inspectoratului de Jandarmi Suceava, lt. col. Mihai Lungu, șeful Serviciului Salvamont din CJ, Raia Voicu, directorul Salvamont Vatra Dornei,  Petru Ariciuc, directorul Direcției  Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, și comandantul Batalionului 17 Vânători de Munte Vatra Dornei, lt. col. Iuliu-Ilie Cristian Arsene. 

 Potrivit Salvamont Vatra Dornei, conform procedurii, cea de-a  doua acțiune de căutare va fi coordonată de  șeful Salvamont Suceava, Voicu Raia,  va avea loc doar în  condiții meteo favorabile și numai după verificarea  stratului de zăpadă din zonă, întrucât sunt 50-60% șanse  de producere a unei alte avalanșe. „Va fi o acțiune  de nivel național, cu participarea a 60 de salvamontiști din toată țara, organizați pe serii de căutare,  și a jandarmilor de la IJS. ISU va acorda suport pe tot parcursul acțiunii și va avea un reprezentant în zonă  cu care se va ține legătura permanent pentru stabilirea detaliilor de căutare.  Printre altele,  se vor folosi câini specializați pentru avalanșă, autoșenilate din dotarea ISU, kituri adecvate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

În cadrul întâlnirii de marți s-a prezentat și o informare cu privire la modul de desfășurare a căutării, din 1 decembrie, și a cauzelor producerii accidentului. Reprezentanții Salvamont au precizat că   Munții Călimani formează o zonă greu accesibilă și nu este un traseu  recomandat turiștilor, din motive de siguranță, iar cele trei persoane care au urcat pe munte activau ca voluntari de 10 ani și erau bine  pregătiți, dar au mers pe un traseu mai scurt, altul decât cel stabilit, precizează sursa citată.

Vineri după-amiază, la ora 17:17, dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că trei salvamontişti, doi bărbaţi şi o femeie, au fost surprinşi de o avalanşă în zona Călimani-Valea Haitii, spre Vârful Pietrosu.

Potrivit ISU Suceava, cei doi barbaţi,pompieri militari în cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei,  se aflau în timpul liber, iar toți trei erau voluntari ai formaţiunii Salvamont Vatra Dornei şi mergeau să arboreze drapelul românesc pe munte, într-o misiune umanitară.

 

Pentru căutarea lor au fost constituite mai multe echipe de căutare, formate din salvamontişti, pompieri militari, jandarmi montani, lucrători ai Ocolului Silvic Vatra Dornei şi ai Rezervaţiei Călimani, precum şi militari de UM Roşu.

 

În jurul orei 19:30 a fost găsit unul dintre bărbaţi, în vârstă de 36 de ani. Acesta era conştient şi cooperant, dar cu leziuni. După ce a fost transportat la ambulanţa SMURD, unde a fost stabilizat, ulterior a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, cu medic, şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgență Suceava.

În jurul orei 20:30 a fost găsită femeia, în vârstă de 30 de ani, fără funcţii vitale. În ciuda eforturilor depuse de paramedici, aceasta nu a mai putut fi adusă la viaţă.

 

Salvatorii au continuat căutările pentru celălalt bărbat, în vârstă de 40 de ani, până sâmbătă în jurul orei 1:00, când misiunea de căutare a fost oprită, din cauza condiţiilor meteo vitrege.


Intră acum și în grupul de