Peste o sută de persoane legitimate și aproximativ 150 de mașini controlate, în cadrul unei acțiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică la Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii Poliției  Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat o acţiune pe raza municipiului, dar şi în zona rurală arondată, pe linia respectării normelor rutiere de către toate categoriile de participanți la trafic, a prevenirii faptelor cu violenţă şi comerțului ilicit,  precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică.

Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acţiunii au fost legitimate 114 de persoane şi au fost avertizate/atenţionate 20 de persoane cu privire la normele de convieţuire socială.

De asemenea, alte 15 persoane au fost consiliate cu privire la evitarea situaţiilor conflictuale şi detensionarea unor conflicte intrafamiliale.

Mai mult, au fost controlate 146 de vehicule, atât pentru stabilirii identităţii şoferilor şi pasagerilor în vederea identificării unor eventuale persoane urmărite în temeiul legii, dar şi pentru a constata echiparea corespunzătoare a autoturismelor.

Totodată, au fost controlate 22 de obiective de interes şi s-a procedat la instruirea personalului de pază, în vederea respectării Legii 333/2003 privind paza şi protecţia obiectivelor, bunurilor şi persoanelor.

„Au fost testaţi cu aparatul etilotest 26 de şoferi şi au fost reţinute 3 permise de conducere. De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare”, a precizat IPJ Suceava.

Sursa citată a mai arătat că în cadrul acţiunii au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier dar şi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.340 lei.

„Astfel de acţiuni punctuale vor fi derulate şi în perioada următoare, obiectivul fiind creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor de pe raza întregului judeţ prin desfăşurarea de activităţi specifice elementelor de risc identificate la nivelul fiecărei comunităţi”, a transmis Poliția Suceava.


Intră acum și în grupul de