Intră acum și în grupul de
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Gura Humorului au desfăşurat, în perioada 12 – 13 decembrie a.c., o amplă acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, asigurarea protecţiei unităţilor de învăţământ, prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente şcolilor, precum şi a absenteismului şcolar.
Potrivit IPJ Suceava, au fost organizate activităţi în sistem integrat la care au participat peste 20 de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului – structurile de ordine publică, investigaţii criminale şi rutier, lucrătorii Secției de poliție nr. 10 Gura Humorului şi din cadrul posturilor de poliţie arondate, dar şi poliţişti nominalizaţi în Grupul de lucru gestionar al problematicii preventive la nivel judeţean.
Poliția Suceava a arătat că în cele două zile, între orele 09.00 – 12.00, au fost derulate activităţi de informare şi prevenire în unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă având ca grup ţintă elevii din ciclul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.
Pentru ciclul preşcolar şi primar a fost abordată problematica siguranţei rutiere. Pentru ciclul gimnazial a fost abordată problematica violenţei şcolare şi cea privind pericolele lumii virtuale, iar pentru ciclul liceal a fost abordată problematica răspunderii penale a minorilor, violenţei în mediul şcolar, pericolele generate de consumul de alcool, tutun şi droguri.
De asemenea, între orele 12.00 – 14.00 au fost derulate întâlniri cu conducerile unităţilor de învăţământ, consilieri educativi, consilieri psihopedagogi pentru discutarea unor problematici privind siguranţa şcolară.
Astfel, a fost analizat modul de întocmire şi respectare a regulamentelor şcolare , problematica accesului în unităţile de învăţământ, dar şi cea privind elementele de securizare a spaţiului interior şi exterior al unităţilor şcolare;
Între orele 14.00 – 16.00 au fost desfăşurate activităţi de prevenire şi informare în şcoli, având ca grup ţintă elevii care învaţă în seriile de după-amiază.
Ulterior, între orele 16.00 – 18.00 au fost desfăşurate acţiuni de prevenire a absenteismului şcolar şi controale în baruri şi unităţi de alimentaţie publică din zona şcolilor.
„Au fost făcute verificări la unităţile de alimentaţie publică din proximitatea unităţilor de învăţământ şi au fost instruiţi administratorii şi personalul cu privire la legislaţia incidentă comercializării de alcool şi tutun către minori. De asemenea, s-a acţionat pentru identificarea elevilor în situaţie de absenteism şcolar şi care frecventează medii improprii dezvoltării personale şi profesionale”, a precizat IPJ Suceava.
Mai mult, pe toată durata acţiunii, echipajele de poliţie rutieră şi poliţiştii atestaţi să desfăşoare activităţi de poliţie rutieră au acţionat în zona unităţilor de învăţământ pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră a elevilor.
Astfel, au fost aplicate sancţiuni şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi au fost verificate microbuzele şcolare dar şi a celorlalte mijloace de transport în comun utilizate cu precădere de către elevi – stare tehnică, control etilotest la şoferi, control cu privire la numărul maxim de persoane autorizat.
„Au fost derulate 32 activităţi de prevenire în 12 unităţi şcolare, beneficiari fiind 703 elevi. Au fost derulate 12 consilii cu directori de şcoli, profesori, psihiopedagogi, consilieri educativi. Au fost verificate 16 baruri şi unităţi de alimentaţie publică, dar şi unităţi de cazare. Au fost legitimate peste 100 de persoane şi a fost întocmit un dosar de cercetare penală. Au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6690 lei”, au precizat reprezentanții Poliției Suceava.
Potrivit polițiștilor, la unităţile de învăţământ, au fost desfășurate activități preventiv-educative cu tema ”Delincvența juvenilă – între responsabilitate și decizie” fiind prezentate aspecte legislative care reglementează răspunderea penală și limitele ei.
„Au fost expuse tipurile delincvenței juvenile, cauzele violenței în școli, pedepsele pentru minori, conform Codului Penal, precum şi obligaţiile ce pot fi impuse minorului de către instanţă, consecinţele comportamentului infracţional.
Au fost prezentate câteva cazuri în care minorii au săvârşit infracţiuni şi au fost pedepsiţi de lege, precum şi prezentarea celor mai frecvente infracţiuni comise de minori, respectarea normelor şi regulilor în societate, ce pot conduce la reducerea criminalităţii în incinta şi imediata apropiere a şcolilor.
În grădiniţe au fost distribuite cărţi şi kit-uri educative realizate în parteneriat cu Asociaţia Romania Children Humanitarian Foundation, materialele ajutând la dezvoltarea minorilor şi stimulând jocul creativ şi conceptul nonviolent preventiv”, a subliniat IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de