Intră acum și în grupul de
Ajuns la ediția a V-a, Campionatul de Bine, organizat de singura platformă online din România unde donațiile sunt necomisionate – Bursa Binelui, și-a încheiat prima etapă a competiției cu un bilanț pozitiv: peste 31.000 de euro au fost atrași prin intermediul donațiilor individuale în doar 2 săptămâni.
68 de proiecte și inițiative sociale susținute de către 56 de organizații neguvernamentale și mulți alți oameni de bine au trecut în Semifinala celei de-a V-a ediții a Campionatului de Bine, etapă care se desfășoară anul acesta în perioada 19 decembrie 2017 – 15 ianuarie 2018.
În Semifinala Campionatului de Bine fiecare proiect calificat trebuie să atragă donații în valoare de cel puțin 1.000 de lei de la 20 de donatori distincți, independent de donațiile și numărul de donatori atrași în etapa anterioară, cea a Sferturilor.
La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele 3 proiecte în funcție de numărul donațiilor atrase și al numărului de donatori. Premiile constau în dublarea sumei strânse pe toată perioada Campionatului, în limita a 5.000 Euro pentru fiecare proiect câștigător. În cadrul celor patru ediții anterioare, donaţiile au depăşit suma de 275.000 de Euro, valoarea totală a premiilor acordate câștigătorilor de către Bursa Binelui și BCR fiind de încă 60.000 Euro.
Prin intermediul Campionatului de Bine, Bursa Binelui încurajează organizațiile neguvernamentale să stabilească o relaţie constantă, pe termen lung, cu publicul larg, donaţiile individuale reprezentând în acest moment instrumentul de fundraising social cu cel mai mare potenţial de creştere în România.
Proiectele participante pot fi vizualizate pe BursaBinelui.ro, în secțiunea dedicată Campionatului de Bine: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Participanti?editionId=6&stageId=13
Campionatul de Bine este o competiție pentru strângerea de donații adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizațiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donații.
Campionatul este găzduit, organizat și implementat de Bursa Binelui, unica platforma online de donații necomisionate, dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.
Bursa Binelui este singura platformă online care permite donațiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru susținerea financiară a unei cauze. Suma minimă care poate fi donată este de 5 lei. Toată tranzacția este 100% securizată și nu se percepe niciun fel de comision.
Din județul Suceava au ajuns în semifinale proiectul „Te ajutăm să rămâi în orașul tău” al Asociaţiei Youth Can Do It.
Pe parcursul celor 9 ani de activitate, Asociaţia de tineret, non-profit şi apolitică „Youth Can Do it” a observat faptul că sunt mulţi tineri dornici să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii locale, de interes în rândul generaţiei tinere, dar nu au această posibilitate din cauza lipsei de acces la echipamentele necesare (spre exemplu: laptop, aparat foto-video performant, sonorizare, în funcție de cuantumul donațiilor primite).
„Finanţările disponibile la nivel local nu oferă posibilitatea achiziţionării de astfel de echipamente performante necesare tinerilor cu inițiativă, iar din această cauză Asociaţia „Youth Can Do It” vă invită să acum să donați”, arată asociația.
Un alt proiect este Programul Ajungem Mari și este implementat de Asociatia Lindenfeld, organizatie non-guvernamentala ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societatii.
Beneficiarii proiectului sunt 70 de copii si tineri institutionalizati si din medii defavorizate, inscrisi in sistemul de protectie a copilului in judetul Suceava. Ei au intre 4 si 19 ani si provin din structuri de tip rezidential sau frecventeaza centre de zi. Copiii urmeaza scoli normale sau speciale, dar au mari lacune in invatare si sunt deseori marginalizati de colegi si foarte vulnerabili, cazand prada foarte usor tentatiilor si pericolelor. Prin sedintele interactive copiii isi imbunatatesc performantele scolare, devin mai interesati de educatie si mai motivati sa invete, capata incredere in ei si invata sa comunice si sa relationeze, intrand in contact cu voluntari care le devin modele.
Intră acum și în grupul de