Intră acum și în grupul de
Preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, economist Cristi Victor Bleorţu, a declarat, vineri, pentru NewsBucovina, că toţi medicii de familie din judeţul Suceava, care s-au aflat în 2017 în relaţii contractuale cu instituţia, au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii medicale.
El a spus că perioada de semnare a actelor adiționale de prelungire până pe 31 martie 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat joi după-amiaza.
Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, a declarat, miercuri, că prin semnarea actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii medicale din 2017 medicii de familie nu obţin nimic în plus, întrucât se menţin condiţiile prevăzute în contractul din 2017, dar că revendicările lor se referă la noul contract ce va fi încheiat cu CAS, începând din 1 aprilie 2018.
Badrajan a explicat că semnarea actelor adiţionale de prelungire a contractului din 2017 era prevăzută să înceapă de vineri, 29 decembrie 2017, apreciind că reprezentanţii CAS Suceava nu au recurs “nici la ameninţări şi nici la presiuni”, respectând “litera legii”.
“Nici un contract nu este valabil până nu apar normele de aplicare, conform legii, acestea apărând pe 28 decembrie 2017 în Monitorul Oficial, nu s-au putut face decât pe 29, care a fost vineri. Nimeni nu s-a dus pe 29 decembrie să semneze nimic. Unele CAS din ţară au cerut cereri, ceea ce a fost ilegal, pentru că în norme, la prelungirea contractelor, nu este prevăzut să-ţi ceară cereri, ci numai la un nou contract. La noi au fost unii entuziaşti care s-au dus înainte, repede, să întrebe la CAS, dar au fost întorşi înapoi şi au spus că atunci când începe anul nou vor avea contractele prelungite în sistemul informatic”, a spus Badrajan.
Ea a menţionat că printre revendicări se numără finanţarea corespunzătoare a medicinei primare arătând că ar fi fost benefică o majorare a bugetului acestui segment cu 12 la sută, însă acest procent a fost “îngheţat” la 5,8 la sută, condiţie în care finanţarea cabinetelor medicilor de familie este “absolut insuficientă”, iar funcţionarea acestora este “sub cota de avarie”, mai ales în contextul trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat, al creşterii cheltuielilor privind utilităţile, dar şi al achitării taxelor pentru evaluarea cabinetelor medicilor de familie, care se realizează o dată la doi ani.
“La adiţionalul acesta noi nu vom obţine nimic în plus, pentru că este în prelungirea contractului din 2017, la care am semnat condiţiile, dar ceea ce am dorit să obţinem noi a fost ca pentru noul contract să fie o chestiune legală şi prevăzută pentru contractul care va începe la 1 aprilie 2018, ori acest lucru, după cum aţi văzut, nu s-a întâmplat. Ministrul Sănătăţii, în convorbirile cu reprezentanţii CNAS şi ai medicilor de familie, a spus că nici nu poate fi vorba de vreo mărire. Un procent de 12 la sută alocat pentru medicina de familie ar fi trebuit să fie confortabil, dar ei au îngheţat acest procent la 5,8 la sută”, a mai spus Badrajan.
Medicul sucevean a subliniat că o altă revendicare a medicilor de familie se referă la debirocratizarea actului medical şi la luarea măsurilor necesare astfel încât să nu mai existe sincope în funcţionarea sistemului informatic la raportarea serviciilor medicale acordate, aşa cum au fost până acum, fiind înregistrate “erori de care nu este vinovat medicul, dar pe care a trebuit să le plătească”.
Ea a menţionat că medicii de familie suceveni care participă la acest protest nu eliberează reţete compensate şi nici bilete de trimitere, însă pot acorda consultaţii pro bono, fără a se percepe taxe, iar în cazul pacienţilor acuţi sunt eliberate doar reţete simple.
Badrajan şi-a exprimat speranţa ca factorii de răspundere din Sănătate să înţeleagă situaţia şi să reia negocierile cu reprezentanţii medicilor de familie, iar revendicările să se soluţioneze prin noi runde de negocieri.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de