Intră acum și în grupul de
Actorii Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava vor pregăti în acest an diverse spectacole și vor fi implicați în organizarea mai multor evenimente, între care Centenarul Marii Uniri și Sezonul Cultural România-Franţa.
Directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că reprezentanți ai UNITER (Uniunea teatrală din România) vor ajunge în luna februarie la Suceava pentru a viziona două dintre producțiile teatrului sucevean.
„UNITER -ul a ales și a cerut să fie prezent la Suceava în zilele de 5 și 6 februarie pentru a viziona două dintre producțiile teatrului sucevean, respectiv Kebab de Gianina Cărbunariu, în regia lui Daniel Iordan, și 3 Surori de A. P. Cehov, un proiect Punctart din București în colaborare cu Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, în regia Catincăi Drăgănescu. Este o foarte mare onoare pentru noi că într-un interval atât de scurt, la doar doi ani de existență, avem o cerere din partea UNITER-ului de a veni și de a viziona aceste spectacole, ceea ce înseamnă că suntem luați în seamă la modul serios și este foarte apreciat teatrul de arte care este produs la Suceava”, a spus Steiciuc.
Ea a mai arătat că pentru a marca Centenarul Marii Uniri și Sezonul Cultural România-Franţa, vor fi organizate diverse evenimente culturale, unele în parteneriat cu Republica Moldova, Ucraina și Franța.
„Teatrul Municipal <<Matei Vișniec>> Suceava prin programul pe care și-l propune în perioada care urmează încearcă să răspundă ambelor evenimente care au loc pe teritoriul României”, a menționat Directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.
Astfel, Carmen Veronia Steiciuc a precizat că dramaturgul Matei Vișniec a transmis o propunere de sărbătorire a Unirii prin teatru, în cadrul „Zilelor Teatrului Municipal <<Matei Vișniec>>, eveniment care să reunească la Suceava teatre naționale din provinciile istorice.
Totodată, Steiciuc a evidențiat că pentru marcarea Centenarului se vor realiza diverse colaborări cu regizori din Chișinău, care vor monta spectacole pe scena teatrului sucevean, iar în cadrul Sezonul Cultural România-Franţa se va încerca realizarea unui spectacol care să poarte semnătura unui regizor din Avignon – Franța.
Mai mult, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, un tânăr regizor român va fi încurajat să realizeze un spectacol alături de actorii Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.
„Anul acesta o să avem din nou un tânăr, Sebastian Marina, de la teatrul din Sfântu Gheorghe, care a terminat facultatea de regie”, a spus Steiciuc.
Ea a mai arătat că în această lună va putea fi vizionat, într-un spațiu neconvențional, spectacolul „Mimesis”, iar săptămâna viitoare, de Ziua Culturii Naționale, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, va fi un spectacol de poezie.
La rândul său, consilierul local Angela Zarojanu, membru în Consiliul de Administrație de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, a spus în cadrul conferinței de presă că Primăria Suceava va susține și în acest an activitatea teatrală și că aceasta trebuie să evolueze.
„Împreună cu echipa managerială de la teatru mi-am propus ca anul acesta să acordăm o importanță mare creșterii veniturilor proprii ale teatrului. Anul acesta avem proiecte, deplasări interne și externe”, a arătat Angela Zarojanu.
Ea a menționat că teatrul sucevean trebuie să devină mult mai vizibil și în județ și că trebuie realizată o strategie de marketing mai activă, astfel încât permanent spectacolele să se joace cu sala plină.
Totodată, consilierul local a evidențiat faptul că între activitățile ce se vor mai desfășura la teatrul municipal vor fi întâlniri cu publicul, o dată la șase luni, dar și întâlniri la nivelul echipei manageriale cu teatrele de prestigiu din țară.
„Noi ne-am propus ca la sfârșitul anului despre teatrul din Suceava să se vorbească ca un teatru care a terminat faza de organizare, care este pe piață la deplina maturitate. Mă angajez ca împreună cu doamnele director să facem o echipă bună, să se vorbească în acest an special al Centenerului despre Teatrul Municipal <<Matei Vișniec>> Suceava ca un partener cultural de nădejde, un partener despre care se va auzi și în viitor, care va fi una dintre porțile importante ale municipiului Suceava”, a conchis Zarojanu.
De precizat este faptul că prin organizarea Sezonului România – Franţa 2019 se doreşte înnoirea imaginii şi percepţiei pe care cele două popoare o au unul despre celălalt, întărirea legăturilor economice, culturale şi sociale care le unesc din punct de vedere istoric, atestarea dinamismului şi imaginaţiei artiştilor şi companiilor din cele două ţări şi reafirmarea ataşamentului pentru o Europă a păcii, a ideilor şi a cooperării. Acest eveniment cultural de mare amploare se va desfăşura în perioada 30 noiembrie 2018 – 14 iulie 2019, iar în total se estimează că vor avea loc peste 300 de evenimente, în România şi Franţa. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de