Intră acum și în grupul de
Primaria municipiului Suceava vrea să contracteze un credit de 25 milioane de lei, pe zece ani, în vederea realizării unor lucrări de investiții ce au fost aprobate în Consiliul Local.
Un proiect de hotărâre pe această temă este programat să fie aprobat în şedinţa extraordinară a Consiliului Local, programată să se desfăşoare luni, 15 ianuarie.
Potrivit proiectului de hotărâre, sunt propuse spre finanțare următoarele investiții: drumuri și parcări în cartierul Tătărași, extinderea reţelei de gaz metan în cartierul Burdujeni Sat, precum și în cartierul Tineretului, modernizarea Pieței Burdujeni, modernizarea străzilor Bogdan Vodă și Mihail Sadoveanu, reabilitarea monumentului ecvestru al lui Ștefan cel Mare.
De asemenea, din creditul ce urmează să fie contractat se va construi un centru de documentare-informare și laboratoare, la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, precum și o sală de gimnastică la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava.
Alte sume de bani sunt prinse pentru proiectul de reabilitare a sistemului de transport și distribuție a energiei termice, la trei puncte termie, Zamca 4, Obcini 4 și Parc, pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Traian Țăranu, dar și pentru amenajarea unei sere floricole.
„Finanțarea acestor obiective de investiții se poate face cu fonduri atrase prin contractarea unui credit bancar în valoare de 25.000.000 lei, pe o perioadă de 10 ani. Pentru a obține un cost total cât mai redus al împrumutului, este necesară o structură pe baza căreia să se obțină o ofertă cât mai bună de la potențialii finanțatori”, se precizează în expunerea de motive a primarului Ion Lungu.
(Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de