Carambol pe drumul județean Liteni-Suceava provocat de o șoferiță din Dolhasca care a pierdut controlul mașinii în timpul unei depășiri


Intră acum și în grupul de

Trei mașini au fost implicate, sâmbătă, într-un  accident produs pe drumul județean Liteni-Suceava după ce o tânără din Dolhasca a pierdut controlul volanului în timpul unei depășiri.

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208A, din direcția Liteni – Suceava, o femeie de 26 de ani, din orașul Dolhasca, s-a angajat într-o depășire, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul condus din sens opus de o tânără de 21 de ani, din comuna Udești și cu autoturismul condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Suceava.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a tinerei de 21 de ani din Udești.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural, precizează Poliția Județeană Suceava.


Intră acum și în grupul de