Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat în șanț, la Dumbrăveni


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost rănite, marți după amiaza, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului a intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2+TIM).

În urma evenimentului trei persoane au fost rănite. El au fost preluate de echipajele de intervenție conștiente, stabile și transportate la spital.

Cauza accidentului a fost neadaptarea vitezei într-o curbă ușoară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava,  comisar de poliție Ionuț Epureanu, un autoturism se deplasa, marți după amiaza pe DN 29 dinspre Botoșani spre Suceava, iar în comuna Dumbrăveni, șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă ușoară și a ajuns într-un șanț de pe partea dreaptă.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de