Intră acum și în grupul de
Secţia de Îngrijiri Paliative a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, cu o capacitate de 25 de paturi, a fost inaugurată joi şi urmează să fie deschisă începând cu data de 1 martie 2018, iar valoarea totală a investiţiei a fost de 1,25 milioane de euro.
Managerul SJU Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că iniţiativa înfiinţării unei Secţii de Îngrijiri Paliative, care deja s-a materializat, a fost motivată de faptul că acest tip de îngrijiri medicale este “foarte cerut” atunci când îngrijirile curative nu mai sunt suficiente, iar scopul acestor servicii de îngrijiri paliative este de a asigura creşterea calităţii vieţii atât a pacientului aflat în dificultate, cât şi a familiei acestuia.
Rîmbu a spus că, deşi îngrijirile paliative nu sunt o specialitate medicală specifică în structura unui spital judeţean, s-a reuşit crearea unei astfel de secţii, tocmai pentru a veni în sprijinul pacienţilor spitalului aflaţi în faze terminale ale bolilor.
El a precizat că pacienţii eligibili pentru a fi internaţi în noua secţie a spitalului sunt cei cu boli cardiovasculare, cu scleroză multiplă, boala Parkinson, pacienţi cu insuficienţă hepatică sau cu insuficienţă renală acută şi cronică, pacienţi cu atac cerebral şi comă, pacienţi cu boli pulmonare etc.
Managerul SJU Suceava a prezentat o statistică realizată în perioada 2014 şi primele zece luni ale anului 2017, iar potrivit acesteia, anual, sunt peste 3000 de pacienţi eligibili, care au nevoie de îngrijiri paliative, 10 la sută dintre aceştia fiind bolnavi în fază terminală a bolii.
“Nu de puţine ori ne situăm în postura în care pacienţii respectivi nu au condiţii acasă pentru a fi îngrijiţi, iar noi, pentru bolnavii cu asemenea situaţii, trebuie să intervenim şi să-i ajutăm. De aceea ne-am gândit şi am şi realizat amenajarea unei secţii de îngrijiri paliative pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi”, a explicat Rîmbu.
El a mai spus că Secţia de Îngrijiri Paliative dispune printre altele de 10 saloane cu două, trei şi patru paturi, dotate cu grupuri sanitare adaptate la nevoile pacientului, dar şi de o sală de mese, de o sală pentru aparţinători, de camere de gardă pentru medici, de un cabinet de consultaţii, vestiare, de un depozit de medicamente şi unul pentru materiale sanitare, precum şi de o cameră confesională.
Rîmbu a menţionat că saloanele au în dotare paturi multifuncţionale cu saltele antiescare, noptiere, scaune cu rotile, televizoare, dar şi aparatură medicală specifică, respectiv infuzomate, injectomate, monitoare de funcţii vitale, toate paturile şi grupurile sanitare au sisteme de semnalizare sonoră, secţia având şi o staţie de oxigen medical.
El a precizat că în dotarea secţiei se mai află două defribilatoare, două electrocardiografe mobil, un ecograf mobil, 5 pulsometre mobile, 6 aspiratoare de secreţii, precum şi două aparate de drenaj limfatic.
Managerul SJU Suceava a mai spus că accesul pentru persoanele cu dizabilităţi este asigurat printr-o rampă şi cu ajutorul unui lift.
Referindu-se la personalul medical al noii secţii, Rîmbu a subliniat că acesta a fost şi va fi selectat cu atenţie, iar serviciile vor fi asigurate de trei medici cu atestate pentru îngrijiri paliative, de o asistentă şefă cu atestat pentru îngrijiri paliative, de câte 12 asistente medicale şi infirmiere, de un psiholog cu jumătate de normă, de un asistent social cu jumătate de normă, de un kinetoterapeut, precum şi de un preot cu jumătate de normă, organigrama secţiei urmând să fie aprobată în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Suceava.
El a arătat că pentru înfiinţarea secţiei s-a primit aviz din partea Ministerului Sănătăţii, iar secţia va deveni operaţională începând cu data de 1 martie 2018, urmând să fie încheiat contract cu CAS Suceava şi pentru servicii de îngrijiri paliative, cel mai probabil din luna aprilie, însă până atunci cheltuielile pentru asigurarea serviciilor de îngrijiri paliative vor fi suportate de spital.
“Nu vom face rabat de la calitate, indiferent cât ne costă. Chiar dacă durata de spitalizare este reglementată, nu cred că vom avea nici sufletul, nici elanul de a scoate pe cineva de acolo”, a precizat Vasile Rîmbu.
Rîmbu a adăugat că au fost situaţii în care pacienții au fost spitalizaţi perioade mai mari de timp exemplificând cu cazul unui copil care a fost internat în secția de Terapie Intensivă timp de şase luni.
“Sunt extrem de mulţumit că am reuşit să-i combatem pe sceptici şi pe pesimişti şi să arătăm că dintr-un spaţiu aproape fără utilitate am făcut ceva care, cu siguranţă, va fi foarte benefic pentru populaţia în suferinţă a judeţului Suceava”, a spus Rîmbu arătând că personalul medical al secţiei se va ghida în desfăşurarea activităţii după motto-ul: “Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă”.
Managerul SJU Suceava a subliniat că succesul unei astfel de secţii constă în îngrijiri de calitate, în pasiunea şi în “sufletul mare” al celor care vor lucra aici.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că amenajarea spaţiului destinat noii Secţii de Îngrijiri Paliative reprezintă încă o dovadă a continuării activităţii de „investiţii curajoase” la SJU Suceava.
Flutur a spus că înfiinţarea unei astfel de secţii era necesară, întrucât în judeţ mai există doar patru unităţi sanitare care acordă îngrijiri paliative, una la Spitalul Fălticeni, alta la Spitalul de Boli Cronice Siret, iar două la Ilişeşti şi Suceviţa, ambele în sistem privat.
“Din păcate, viaţa ne arată că este nevoie de astfel de secţii de îngrijire pentru bolile terminale. E o investiţie curajoasă şi întregeşte serviciile pe care le oferă Spitalul Judeţean Suceava către populaţie şi de data aceasta cu o adresabilitate pentru un segment extrem de delicat de pacienţi aflaţi în fazele terminale ale bolilor”, a mai spus Flutur.
El a precizat că valoarea totală a investiţiei este de 1,25 milioane de euro, amenajarea spaţiului realizându-se pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, la demisolul unuia dintre pavilioanele spitalului vechi.
De menţionat este că lucrările de reabilitare, modernizare, de amenajare şi dotare a spaţiului în care va funcţiona Secţia de Îngrijiri Paliative, a 25-a din cadrul SJU Suceava, au început în urmă cu aproximativ 5 luni.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de