Intră acum și în grupul de
Șeful Poliției Județene Suceava, comisar șef Adrian Buga, a explicat, vineri, în cadrul ședinței Consiliului Județean Suceava, principalele motive ale numărului mare de accidente grave din județul Suceava.
Vorbind în cadrul ședinței CJ Suceava la prezentarea raportului Autorității Teritoriale de Ordine Publică Suceava, șeful Poliției Județene Suceava a explicat că numărul de decese în accidente rutiere a scăzut ușor în 2017 față de anul precedent, dar că județul se situează tot pe primul loc în țară.
El a arătat că motivele principale sunt agresiunea în trafic și mai ales faptul că lasă de dorit conducerea preventivă.
Mai mult, comisarul șef Adrian Buga a explicat că și infrastrutura rutieră, lipsa de marcaje și lipsa iluminatului public contribuie decisiv la aceste accidente.
„Infrastructura rutieră, lipsa iluminatului stradal și lipsa de marcaje”, a enumerat șeful Poliției Județene Suceava problemele din județ, apreciind că „e dezastruos pentru județul nostru”.
El a mai arătat că în ceea ce privește criminalitatea și „societatea în care trăim ne arată că sunt și factori obiectivi pe care nu-i putem ține sub control” .
Șeful ATOP Suceava, general Eugen Șalar, a prezentat, vineri, raportul ATOP pentru anul trecut în prezența reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție și Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.(T.B.)
Intră acum și în grupul de