Universitarul Adrian Graur, distins cu titlul de „Rector Emeritus” al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a hotărât acordarea distincției de „Rector Emeritus” al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava profesorului universitar doctor inginer Adrian Graur.

Potrivit unui hotărâri a Senatului USV din 22 februarie 2018, titlul de „Rector Emeritus” al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava i se acordă universitarului Adrian Graur pentru prestigioasa activitate desfășurată în perioada 2004-2012, în calitate de rector al USV.

Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în perioada 2004-2012, se bucură de o apreciere constantă atât pe plan național, cât și internațional, fiind distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, al Universității Tehnice a Moldovei din Chișinău, dar și al Universității Tehnice din Ilmenau – Germania.

„Nu mă las cuprins de nostalgie atunci când mă plimb prin campus și îmi amintesc zilele în care ocupam funcția de rector. Soția mea mă îndeamnă adeseori să îmi fac ordine pe biroul de lucru. <<Este prea sufocant aici>> îmi spune, <<sunt prea multe cărți, prea multe stive prin jur>>. Mi-e greu să fac să dispară toate acele lucruri. Cea mai eficientă metodă de apărare este un citat aparținând fizicianului american Michio Kaku, care spunea: <<este inutil să ai un birou drăguț și ordonat deoarece înseamnă că nu faci nimic>>”, a spus prof. univ.dr.ing. Adrian Graur în cadrul intervenției avute la ceremonia de conferire a titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Ilmenau ce a avut loc la începutul lunii noiembrie a anului trecut.

(M.T.)

 


Intră acum și în grupul de