Un sucevean a ajuns într-un bar din Rădăuți cu pistolul cumpărat din bazar și este cercetat penal


Intră acum și în grupul de

Un sucevean este cercetat penal după ce asupra sa a fost găsit un pistol cu gaze în timp ce se afla într-un bar din Rădăuți.

Potrivit Poliției Județene Suceava, joi seara, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi a identificat într-un bar din localitate, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Suceava, care avea asupra sa un pistol cu gaze, din categoria celor neletale, însă supus autorizării, prevăzut cu  încărcător, dar fără muniție.

Cu  ocazia audierii,  bărbatul  a declarat  faptul că în 25 februarie, în timp ce se afla în Bazarul Rădăuți, a achiziționat pistolul fără muniție, de la o persoană necunoscută, neștiind că arma este supusă autorizării.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu este autorizat pentru deținerea, portul  și  folosirea de arme și muniții, iar pistolul  cu gaze nu era înregistrat.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, ce va fi soluționat procedural.

Poliţiştii reamintesc faptul că, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea 295/2004 – republicată –( modificata şi completată de Legea 117/2011), permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau de la data ultimei vize.

În acest context, titularii de permis de armă letală (arme de vânătoare) sau arme neletale (arme cu aer comprimat, pistoale cu bilă de cauciuc,pistoale cu muniţie iritant lacrimogenă)  au obligaţia de a verifica data eliberării permisului de armă data eliberării sau data ultimei vize şi in cazul in care a trecut termenul de 5 ani, se vor prezenta la IPJ Suceava – Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe periculoase in vederea prelungirii permisului de arma având asupra lor următoarele:

– permisul de armă şi armele înscrise în acestea;

– actul de identitate în original şi în copie;

– permisul de vânătoare ;

– cererea tip care va fi completată şi semnată inclusiv pe verso de către titularul permisului de armă pentru a confirma că a fost instruit cu privire la unele reguli generale care trebuie respectate de către posesorul permisului de armă;

– o fotografie color 4×5 cm.;

– atestatul de colecţionar, in cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecţie;

– certificatul medical  tip, din care sa rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme si muniţii, eliberat cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii;

– aviz psihologic din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme si muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat in condiţiile legii;

– certificat de cazier judiciar;

Poliția Suceava precizează că nerespectarea obligaţiei de a nu depune arma(armele) la un armurier autorizat in termen de 10 zile de la expirarea perioadei  de valabilitate a permisului de armă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani conform art.342 pct. 6 din Noul COD PENAL și anularea dreptului de deținere, port și folosire arme și muniții conform Legii 295/2004 republicată.(N.B.)


Intră acum și în grupul de