Aproape 600 de șoferi verificați cu etilotestul în trei zile de controale în trafic. Polițiștii suceveni au aplicat amenzi de peste 70.000 de lei


Intră acum și în grupul de

Serviciul Rutier Suceava și formațiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești, sprijiniți de polițiști de ordine publică atestați să desfășoare activități pe linie rutieră, au organizat în perioada 2 – 4 martie a.c. acțiuni tematice pe raza județului pentru combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 587 de conducători auto, fiind constatate 8 infracţiuni rutiere, din care 3 fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 2 de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și 3 fapte de conducere fără permis.

Totodată, au fost aplicate 176  sancţiuni contravenționale, în valoare de 71.025 lei, au fost reţinute 9  permise de conducere şi au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.

Poliția Suceava a arătat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Dorna Candrenilor, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DC 75D, din localitatea de domiciliu, având o concentraţie alcoolică de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezența personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, sâmbătă, 3 martie, polițiștii l-au depistat pe strada Lațcu Vodă, din orașul Siret, pe un localnic de 29 de ani care conducea autoturismul, având o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC Groseri, din comuna Horodnic de Sus, autoturismul condus de un localnic de 47 de ani, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care, conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceste cazuri polițiștii au deschis dosare penale.

 


Intră acum și în grupul de