Peste 400 de sancțiuni contravenţionale aplicate de polițiștii suceveni în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de viteza excesivă


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au acţionat în perioada 9 – 11 martie a.c., pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Potrivit Poliției Județene Suceava, au fost organizate acţiuni pe diverse segmente de drum pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză.

„În total, în cadrul acţiunii, au fost aplicate 438 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 189.455 lei, din care 323 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Au fost reţinute 40 permise de conducere, dintre care 20 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 20 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase şi 17 certificate de înmatriculare pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice, lipsă R.C.A sau aplicarea de folii neomologate”, a precizat IPJ Suceava.

Sursa citată a arătat că un tânăr de 23 ani din comuna Moldoviţa a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Stroieşti, cu viteza de 115 km/h, în localitate.

De asemenea, un bărbat de 34 de ani, din oraşul Siret, a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în localitatea Grăniceşti, cu 120 km/h, în localitate.

Cei doi șoferi au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 republicată, iar polițiștii le-au reținut permisele de conducere pentru 90 de zile.

Într-un alt caz, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe str. Mihai Eminescu din localitate autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 26 de ani, din judeţul Bihor, care transporta un utilaj agricol.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule, masa totală maximă autorizată depășind 4.250 kg.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”, ce va fi soluționat procedural.

Poliţiştii reamintesc faptul că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

„Le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă”, a transmis Poliția Suceava.


Intră acum și în grupul de