Intră acum și în grupul de
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a anunțat, marți, că monitorizează prin intermediul inspectorilor de muncă modul în care angajatorii respectă măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi scăzute extreme pentru protecţia salariaţilor.
Astfel, potrivit unui comunicat al ITM Suceava, în perioadele cu temperaturi scăzute extreme, temperaturi ce scad sub -20 grade Celsius sau temperaturi care, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure următoarele condiţii minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:
– distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5 – 1 litru de persoană pe schimb;
– acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;
– asigurarea echipamentului individual de protectie.
În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
– reducerea duratei zilei de lucru;
– întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţilor în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
Aceste măsuri vor fi stabilite dacă temperaturile scăzute extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv. De reţinut ar fi faptul că pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă.
Totodată se vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează:
– prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;
– fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Angajatorii au obligaţia de a lua următoarele măsuri pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi scăzute extreme:
– asigurarea examenului medical la angajare precum şi controlul medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi scăzute;
– asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiata unitate sanitară a persoanelor afectate;
– trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi scăzute extreme.
Sancţiunile contravenţionale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi scăzute extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei, subliniază ITM Suceava.(N.B.)
Intră acum și în grupul de