Două eleve ale Colegiului Naţional “Petru Rareş” Suceava se află printre finaliştii Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni “LicArt”, la Secţiunea Poezie


Intră acum și în grupul de

Elevele Antonia Mihăilescu şi Teodora Vlădianu, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava se află printre elevii finalişti ai celei de a XVII-a ediţii a Festivalului Naţional de Arte “LicArt”, la Secţiunea Poezie.

Potrivit site-ului dedicat acestui festival, concursul s-a desfășurat pe o perioadă de 12 săptămâni, iar Marele Juriu, format din poeţii Florin Iaru, Răzvan Țupa, Marius Chivu şi criticul literar Paul Cernat, a decis elevii finalişti ai Secţiunii Poezie din cadrul celei de a XVII-a ediţii a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni “LicArt”.

Sursa citată precizează că finaliştii vor fi invitaţi în Tabăra de Creaţie LicArt, ce va avea loc în perioada 31 martie – 6 aprilie 2018, în cadrul căreia vor fi anuntaţi şi premiaţi câştigătorii concursului.

De menţionat este că Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni “LicArt”  are două secţiuni, respectiv Poezie şi Fotografie şi este singurul concurs de arte care se adresează liceenilor din unităţile de învăţământ preuniversitar acreditate, din clasele IX-XII.

Coordonatorul Clubului de Poezie Alecart şi profesor în cadrul Colegiului Naţional “Petru Rareş” Suceava, Gheorghe Cîrstian, a declarat pentru NewsBucovina că Antonia Mihăilescu este elevă în clasa a XI-a, iar Teodora Vlădianu este elevă în clasa a X-a şi fac parte din Clubul de Poezie Alecart de trei ani, respectiv de doi ani şi trei ani, având rezultate deosebite la mai multe concursuri de poezie.

Profesorul Gheorghe Cîrstian a subliniat că elevele au fost premiate recent şi la Concursul Judeţean de Poezie “Ion Cozmei”, Antonia Mihăilescu obţinând Premiul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Arboroasa Vatra Dornei, în timp ce Teodorei Vlădianu i-a fost acordat Premiul Revistei “Zona Literară” Iaşi.

El a spus că, de-a lungul celor 16-17 ani de când există Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni “LicArt”, aproape la fiecare ediţie a acestui festival  elevi ai Colegiului Naţional “Petru Rareş” Suceava s-au numărat printre finaliştii şi câştigătorii unor premii acordate în cadrul secţiunii Poezie.

“E important că se continuă de la generaţie la generaţie întâmplarea asta cu poezia.De altminteri, noi anul acesta împlinim 25 de ani de când s-a înfiinţat Clubul de Poezie Alecart. Se crede, uneori, că poezia, arta, literatura n-ar fi în mediul tinereţii, eu zic că din contră”, a subliniat profesorul sucevean.

De menţionat este că eleva Antonia Mihăilescu este îndrumată la clasă de profesoara de limba română Adina Adam, iar Teodora Vlădianu este îndrumată de profesorul Gheorghe Cîrstian.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de