Intră acum și în grupul de
Medicul şef al Secţiei de Neurochirurgie din cadrul SJU Suceava, neurochirurgul Anatolii Buzdugan, a declarat, miercuri, că sistemul de neuronavigaţie chirurgicală, achiziţionat recent de spital cu fonduri alocate de Consiliul Judeţean Suceava, a fost pus în funcţiune în urmă cu aproape două luni, iar de atunci au fost realizate cu succes 12 intervenţii neurochirurgicale cu ajutorul acestui echipament.
Medicul sucevean a explicat că neuronavigaţia este o tehnică modernă utilizată în neurochirurgie şi permite localizarea cu precizie a tumorilor, a malformaţiilor vasculare intracraniene, a patologiilor spinale etc.
El a spus că această tehnică ghidată computerizat permite localizarea proceselor tumorale cu ajutorul instrumentarului chirurgical, înainte de efectuarea inciziei, cu o minimă eroare, de sub 0,2 milimetri, reuşindu-se păstrarea funcţiile cerebrale intacte datorită reducerii la minimum a riscului leziunilor asupra creierului şi a impactului intervenţiei chirurgicale asupra pacientului.
Buzdugan a spus că printre avantajele utilizării acestei tehnici se numără recuperarea rapidă a pacientului operat, durata mică de spitalizare, reducerea timpului operator, dar şi dimensiunile reduse ale inciziilor.
Neurochirurgul sucevean a realizat o prezentare echipamentului de neuronavigaţie chirurgical şi a modului de funcţionare a acestuia explicând, totodată, că sistemul este comparabil cu un GPS, care ajută medicul care efectuează intervenţia să ştie în orice moment poziţia instrumentelor şi să poată face verificarea în timp real a gradului de înlăturare a tumorii.
“În general, trebuie să faci o ablaţie totală a procesului tumoral, în timp real poţi să vezi dacă mai ai un rest tumoral sau nu şi dacă mai există un rest tumoral, mai insişti, verificând în timp real poziţia exactă a instrumentului chirurgical”, a spus Buzdugan.
El a arătat că bioinginerul face parte din echipa care efectuează intervenţia adăugând că împreună cu acesta se realizează planificarea intervenţiei chirurgicale.
Medicul Anatolii Buzdugan a menţionat că această tehnică nu poate fi utilizată în cazul leziunilor traumatice, întrucât acestea sunt, în general, hemoragice, dar este recomandată în cazul leziunilor situate în profunzime, care nu pot fi localizate la suprafaţa creierului, precum şi în chirurgia spinală.
El a spus că, în data de 7 iunie 2018, doi neurochirurgi de la Clinica universitară Knapschaftskrankenhaus Ruhr- Epileptology din Bochum, Germania, prof. univ. dr. Jörg Wellmer și PD. dr. Marec von Lehe vor sosi la Suceava şi vor efectua intervenţii chirurgicale împreună cu medicii Secţiei de Neurochirurgie adăugând că pacientul care ar urma să fie operat este internat și va fi monitorizat, în vederea evaluării.
Prezent la SJU Suceava, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a declarat că sosirea la Suceava a echipei de neurochirurgi de la clinica parteneră din Germania reprezintă un câștig pentru pacienți, dar și pentru medicii suceveni și pentru spital.
”Acum câțiva ani, citeam şi vedeam la televizor că la Timișoara medici de la Clinica AKH din Viena vin şi fac intervenţie pe inimă împreună cu medici români de la Timişoara. Iată că din iunie putem şi noi să vorbim că la Suceava, în cadrul parteneriatului cu Germania, cu neurochirurgia germană de la Bochum, veţi avea astfel de intervenţii într-o zonă extrem de sensibilă, pe creier şi pe coloană”, a spus Flutur.
El a mai spus că investițiile derulate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava în decursul acestui an reprezintă una dintre modalitățile prin care județul Suceava a ales să sărbătorească Centenarul Marii Uniri adăugând “tot românul e sătul de povești și simpozioane” .
„La spital sunt lucruri concrete pe care le facem, în luna februarie inauguram Secţia de Îngrijiri Paliative. Ce e mai omenesc și mai frumos decât să faci cu ocazia Centenarului acţiuni, evenimente şi inaugurări de investiții într-un domeniu atât de necesar, sănătatea?”, a conchis Gheorghe Flutur.
Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că, în viitor, se are în vedere achiziţionarea unui microscop operator compatibil cu echipamentul de neuronavigaţie aflat în dotarea spitalului.
De menţionat este că investiţia în dotarea cu echipament de neuronavigaţie chirurgicală a SJU Suceava a fost de aproximativ 500 000 de euro.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de