Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, în plenul Consiliului Județean Suceava că o problemă foarte grea a județului Suceava este rambursarea creditului angajat în anul 2004 pentru proiectul „Utilități și Mediu la standarde europene” arătând că primăriile din județ patenere în proiect stau cu sabia deasupra capului.
El a arătat că creditul a fost de 86,3 milioane de euro, iar până acum s-au achitat 88,6 milioane de euro, din care 31,6 milioane de euro rate de capital, iar 57 de milioane de euro dobânzi și că mai trebuie rambursate 54,7 milioane de euro rate de capital la care se vor adăuga și dobânzile aferente.
„E o problemă foarte grea”, a spus Flutur.
El a adăugat că problemele pentru autoritățile sucevene au devenit mai presante din anul 2017 când primăriile nu au mai primit bani de la Guvern pentru a achita ratele și dobânzile.
„Ministerul Finanțelor ne tot promite o rezolvare”, a precizat Gheorghe Flutur care subliniat că multe primării sucevene riscă să intre în incapacitate de plată.
„Asta e cea mai grea problemă a județului”, a conchis Flutur.
Cele 61 de primării din judeţul Suceava beneficiare ale proiectului de utilităţi au început din 2009 să achite dobânzile la credit, care se plătesc semestrial, fiecare tranşă fiind de aproximativ 3,2 milioane de euro, ceea ce a afectat bugetele acestor localităţi mai ales în condiţiile în care sumele de bani investite nu pot fi recuperate din cauză că o parte din investiţii nu sunt funcţionale.
Proiectul judeţean de utilităţi prevedea că creditul angajat să fie achitat din exploatarea investiţiilor, dar s-a înregistrat un blocaj prin întârzierea finalizării lucrărilor şi de punere în funcţiune a sistemelor de termoficare şi a reţelelor de gaze naturale prevăzute.
Pentru realizarea investiţiilor în cadrul proiectului judeţean de utilităţi, Consiliul Judeţean Suceava a obţinut în 2004 un credit cu garanţii guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanţatorul fiind Deutche Bank A.G. Londra cu care CJ Suceava a semnat un contract de împrumut ce prevede rambursarea creditului în 25 de ani, cu o perioadă de graţie de cinci ani, cu o dobândă de 3,975% la care se adaugă rata EURIBOR. Comisionul de aranjare a fost negociat la 1,05%, iar comisionul de neutilizare la 1,5%.
Deutsche Bank a cesionat în 2011 împrumutul acordat judeţului Suceava către Erste Group Bank.(N.B.)
Intră acum și în grupul de