Intră acum și în grupul de
Aproape 700 de suceveni au apelat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava în minivacanţa de Paşte, potrivit statisticii Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, medicul Alexandru Lăzăreanu, a declarat marţi, pentru NewsBucovina că, în perioada 6-9 aprilie 2018, au solicitat sprijinul echipajelor de ambulanţă pentru diferite afecţiuni 694 de persoane, însă în cursul zilei de luni şi marţi majoritatea solicitărilor au fost pentru tulburări gastro-duodenale, determinate de consumul alimentar excesiv sau de alcool.
El a precizat că cele mai multe solicitări, 204, s-au înregistrat în cursul zilei de luni, alte 170 de solicitări au fost duminică, sâmbătă au fost 154, iar vineri 166.
Lăzăreanu a spus că în această perioadă s-au înregistrat şi 15 decese, şase dintre acestea fiind în rândul unor persoane cu vârste cuprinse între 42 şi 59 de ani, iar nouă în rândul unor persoane cu vârsta cuprinsă între 68 şi 92 de ani, majoritatea având în antecedente afecţiuni cardio-vasculare “neurmărite” corespunzător.
La Unitatea de Primiri Urgenţe s-au prezentat de vineri până marţi 1021 de persoane, iar dintre acestea 84 au prezentat simptome ale unor afecţiuni digestive provocate consumul alimentar excesiv.
Tot la UPU din cadrul SJU Suceava au ajuns şi doi adolescenţi în vârstă de 14, respectiv 15 ani cu intoxicaţie etanolică, starea acestora fiind bună în prezent, cei doi pacienţi primind îngrijiri în Secţia de Pediatrie a spitalului sucevean.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de